EXCLUSIV Licitația pentru rețeaua națională de TV digitală ajunge a doua oară în instanță

EXCLUSIV Licitația pentru rețeaua națională de TV digitală ajunge a doua oară în instanță
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 1 iun 2016

Frontal Communication a contestat o decizie prin care Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins cererea companiei privind anularea rezultatului procesului de reevaluare a ofertei depuse în cadrul unei licitații organizate de Societatea Națională de Radiocomunicații (SNR) pentru construirea unei rețele de televiziune digitală.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Cererea a fost depusă luni la Curtea de Apel București", a declarat pentru Profit.ro directorul general al Frontal Communication, Sebastian Bănică.

CNSC a respins cererea Frontal în a doua parte a lunii mai.

"Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către Frontal Communication, în calitate de lider al asocierii Frontal Communication & Gatesair Inc, în contradictoriu cu autoritatea contractantă Societatea Națională de Radiocomunicații. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare", este decizia de atunci  a CNSC.

Frontal Communication a solicitat, printr-o cerere depusă la CNSC la începutul lunii aprilie, anularea, în totalitate, a adresei privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire 301/3198/28.03.2016, prin care SNR a anulat licitația pentru contruirea unei rețele de televiziune digitală.

Cele mai mari companii din industria online vor fi prezente peste 9 zile la București. Cum poți participa CITEȘTE ȘI Cele mai mari companii din industria online vor fi prezente peste 9 zile la București. Cum poți participa

De asemenea, compania a solicitat anularea, în parte, a raportului procedurii de atribuire 301/3118/24.03.2016, cu privire la deciziile de respingere, ca neconformă, a ofertei asocierii Frontal Communication & Gatesair Inc și de anulare a procedurii, precum și anularea tuturor actelor subsecvente și anterioare raportului procedurii de atribuire și adresei de comunicare a rezultatului procedurii.

În plus, ofertantul a cerut CNSC continuarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertelor în conformitate cu considerentele deciziei 687/11.02.2016 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul 6223/2/2015, în sensul respingerii ofertei asocierii Ericsson Telecommunications România & Ericsson AB, ca inacceptabilă și neconformă.

SNR a inițiat, în mai 2015, o licitație pentru realizarea unei rețele naționale de televiziune digitală (prima parte) în baza unei licențe (multiplex), contractul fiind estimat la 101,6 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de un an.

Rețetă sigură: RCA mult + tarife scăzute = pierderi mari CITEȘTE ȘI Rețetă sigură: RCA mult + tarife scăzute = pierderi mari

Două luni mai târziu, SNR a primit oferte din partea asocierilor formate din Frontal Communication și GatesAir Inc (SUA), alături de Prime Telecom (subcontractant), respectiv Ericsson Telecommunications Romania și Ericsson AB (Suedia).

În august 2015, operatorul a declarat câștigătoare oferta asocierii Ericsson Telecommunications Romania și Ericsson AB. SNR a transmis Frontal Communication că 0oferta este admisibilă, dar nu poate fi decalarată câștigătoare pentru că avea prețul mai mare comparativ cu oferta depusă de Ericsson.

Nemulțumită de rezultatul evaluării ofertelor, Frontal Communication a contestat raportul la CNSC, care a respins însă plângerea o lună mai târziu.

Ulterior, Frontal Communication a contestat decizia CNSC și la Curtea de Apel București, care, după mai multe termene, a admis plângerea în luna februarie a acestui an.

Astfel, Curtea de Apel București a obligat SNR să reevalueze ofertele pentru licitația privind trecerea la TV digitală.

"Curtea constată că ofertantul declarat câștigător (grupul suedez Ericsson – n.r.) a prezentat o ofertă inacceptabilă întrucât nu a dovedit experiența similară solicitată de autoritatea contractantă. În ceea ce privește oferta tehnică, Curtea constată că oferta declarată câștigătoare era neconformă (…) Curtea constată că se impune reevaluarea ofertelor cu consecința respingerii ofertei declarate câștigătoare, aceasta fiind atât inacceptabilă, cât și neconformă", se arată în motivarea instanței, consultată de Profit.ro.

După decizia instanței, SNR a reevaluat oferta Frontal Communication și comisia operatorului a decis s-o respingă, ca neconformă, și să anuleze procedura, informație pe care Profit.ro a publicat-o în exclusivitate la începutul lunii aprilie.

Afacerile producătorului de soluții de securitate Bitdefender au crescut cu 54% în 2015, la 387 milioane de lei CITEȘTE ȘI Afacerile producătorului de soluții de securitate Bitdefender au crescut cu 54% în 2015, la 387 milioane de lei

Frontal Communication este deținută de General Communications GmbH (Austria) - 90% și Elisateth Mayer (cetățean austriac) - 10%.

Scopul proiectului SNR îl reprezintă, potrivit documentației licitației, implementarea multiplexului 1 în banda UHF, condiționat, free to air, cu acoperire națională, în sistem DVB-T2, pe care se vor transmite programe publice și comerciale de televiziune și care va asigura o acoperire în recepție fixă de minim 90% din populația țării până la data de 31 decembrie 2016.

"Ofertantul va trebui să prezinte acte doveditoare de la operatorii din țările în care a furnizat și integrat soluții DVB-T/T2 (transport, emițătoare, monitorizare) pentru rețele naționale terestre", se arată în caietul de sarcini al licitației.

Potrivit datelor SNR din luna iunie 2015, prima licență trebuie să acopere 50% din populația României până la finele anului trecut și aproximativ 90% până în decembrie 2016.

Multiplexul DVB-T2 poate asigura transmiterea unui număr de 16 programe TV în format Standard Definition (SD) sau o combinație de programe SD-HD (High Definition).

Un multiplex digital (licență) reprezintă un grup de servicii de programe radio, TV și alte servicii multimedia transmise de la stații de emisie către utilizatorii finali pe cale radio terestră.

În iunie 2014, SNR a câștigat trei licențe de TV digitală (multiplexe) pentru suma de 1,02 milioane de euro, în urma unei licitații organizate de autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM).

Cinci giganți controlează două treimi din toată piața de publicitate pe Internet, la nivel global CITEȘTE ȘI Cinci giganți controlează două treimi din toată piața de publicitate pe Internet, la nivel global

Tranziția de la emisia analogică terestră de televiziune la cea digitală trebuia să se încheie la 17 iunie 2015, conform Acordului Geneva 2006 semnat de România și a strategiei din acest domeniu adoptate de Guvern.

România nu a reușit să respecte prevederile acestui acord și autoritățile au prelungit termenul până la 31 decembrie 2016. Până la expirarea acestui termen, doar programele TVR mai pot fi recepționate în format analog prin intermediul unei simple antene TV. Restul progamelor TV pot fi recepționate numai prin încheierea unui abonament cu un furnizor specializat.

Potrivit datelor Ministerului Comunicațiilor, peste un milion de români, în special din mediul rural, recepționează programele TVR și câteva posturi TV private în format analogic.

A doua parte a proiectului de trecere la televiziunea digitală va fi realizată de asocierea Frontal Communication și Imagine Communications EMEA (Marea Britanie), precum și de Ericsson Telecommunications România și RomTek Electronics. Valoarea contractului pentru cele trei loturi ale licitației se ridică la 11 milioane de lei, fără TVA.

SNR este cel mai mare jucător local în domeniul broadcasting-ului (difuzare și transport programe radio și TV). De asemenea, SNR este furnizor de rețele și servicii de comunicații, transfer de date și Internet.

Anul trecut, afacerile operatorului au scăzut cu 15,3%, la 280,64 milioane de lei.

De asemenea, pierderea SNR a crescut de la 1,7 milioane de lei la 28,3 milioane de lei.

Frontal Communication este deținută de General Communications GmbH (Austria) - 90% și Elisateth Mayer (cetățean austriac) - 10%.

viewscnt
Afla mai multe despre
frontal communication
snr
licitatie