Facebook nu are planuri privind deblocarea conturilor lui Trump și a interzis conținutul ce cuprinde sloganul „Opriți furtul”

Facebook nu are planuri privind deblocarea conturilor lui Trump și a interzis conținutul ce cuprinde sloganul „Opriți furtul”
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 ian 2021

Compania Facebook a transmis că nu are planuri privind deblocarea conturilor lui Donald Trump și că a început să elimine de pe platformele sale conținutul ce cuprinde sloganul „Opriți furtul”, folosit de susținătorii președintelui care refuză să accepte rezultatul alegerilor din luna noiembrie a anului trecut.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Conturile de Facebook și Instagram ale lui Trump au fost suspendate în urma protestului convocat de el pe 6 ianuarie, în fața Capitoliului, și devenit violent, scrie News.ro

Serviciul de socializare Parler dă în judecată Amazon pentru încălcarea legii antitrust prin suspendarea contului său CITEȘTE ȘI Serviciul de socializare Parler dă în judecată Amazon pentru încălcarea legii antitrust prin suspendarea contului său

Sheryl Sandberg de la Facebook a spus luni că, deocamdată, nu există planuri privind acordarea permisiunii lui Trump de a avea din nou acces la conturi.

În plus, Facebook a anunțat că a început să elimine conținutul ce cuprinde sloganul „Stop the steal” (opriți furtul, n.r.), utilizat de susținătorii lui Trump care refuză să accepte că democratul Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale din noiembrie 2020.

Joi, într-un comunicat, Mark Zuckerberg a spus: „Evenimentele șocante din ultimele 24 de ore demonstrează clar că președintele Donald Trump intenționează să își folosească timpul rămas în funcție pentru a submina tranziția pașnică și legitimă a succesorului său ales, Joe Biden. (...) Extindem blocarea impusă conturilor lui de Facebook și Instagram pe termen nedeterminat și pentru cel puțin următoarele două săptămâni, până ce transferul de putere este finalizat”.

Între timp, Facebook a anunțat că interzice folosirea „stop the steal” pe Facebook și Instagram.

Compania a spus că a eliminat deja „un număr important de postări” care includ sloganul, însă va dura până ce va fi intensificată punerea în aplicare a măsurii.

Anterior, Facebook a suspendat temporar în SUA toate reclamele politice și cele legate de alegeri.

viewscnt
Afla mai multe despre
facebook
trump