FOTO Google Maps testează o nouă funcție, care apare deja unor utilizatori

FOTO Google Maps testează o nouă funcție, care apare deja unor utilizatori
scris 7 nov 2018

Google a început să testeze în aplicația Maps una din funcțiile pentru care Waze a devenit un instrument foarte popular de navigare: raportarea incidentelor.

Mai mulți utilizatori, inclusiv o serie de jurnaliști, au descoperit cu surprindere că Maps le permite mai nou să raporteze incidentele pe care le observă pe traseu, mai precis accidentele și radarele de viteză.

Deși Google nu a comunicat nimic în această direcție, faptul că noua funcție apare unui număr limitat de utilizatori duce cu gândul un test care precede o viitoare lansare oficială.

Opțiunile de raportare apar, în acest stadiu, doar în modul de navigare. Fiind însă vorba doar de un test, nu este exclus ca raportarea să fie eventual disponibilă și în afara modului de navigare.

Samsung lucrează la un nou design de laptop, cu ecran pliabil CITEȘTE ȘI Samsung lucrează la un nou design de laptop, cu ecran pliabil

Raportarea accidentelor și a radarelor de viteză sunt două dintre funcțiile pentru care cealaltă aplicație de navigare deținută de Google, Waze, este foarte apreciată. Aceasta are însă și alte opțiuni de raportare, inclusiv cea a gropilor.

Google, care a cumpărat Waze în 2013 pentru 1,1 miliarde de dolari, folosește tehnologia acesteia pentru a-și îmbunătăți produsul principal de navigare, Maps. Mai devreme sau mai târziu, cele mai importante facilități oferite de Waze se vor regăsi în Google Maps.

Nu este exclus ca la un moment dat Google să și renunțe la Waze, în ciuda utilizatorilor acestui produs. Nu ar fi prima oară când Google închide un produs când acesta nu mai are sens să existe din punctul de vedere al companiei.

FOTO Google Maps testează o nouă funcție, care apare deja unor utilizatori

viewscnt
Afla mai multe despre
google
maps
navigare
waze