Google va lansa marți Stadia, cu mai multe jocuri decât anunțase inițial

Google va lansa marți Stadia, cu mai multe jocuri decât anunțase inițial
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 18 nov 2019

Serviciul de streaming pentru jocuri al celor de la Google va oferi 22 de jocuri în momentul lansării, în loc de 12 câte erau anunțate anterior.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Șeful Stadia, Phil Harrison, a anunțat că Stadia va veni cu un număr de jocuri aproape de două ori mai mare decât se anunțase anterior - 22 în loc de 12 jocuri.

Aparent, prognosticul inițial fost mult prea conservator, iar dezvoltatorii care lucrează cu Google s-au mișcat mai repede și au reușit să optimizeze mai multe titluri.

Google a început implementarea standardului RCS CITEȘTE ȘI Google a început implementarea standardului RCS

Lista completă de jocuri care vor fi disponibile pentru Stadia din momentul lansării:

Assassin’s Creed Odyssey
Attack on Titan: Final Battle 2
Destiny 2: The Collection (Stadia Pro)
Farming Simulator 2019
Final Fantasy XV
Football Manager 2020
Grid 2019
Gylt
Just Dance 2020
Kine
Metro Exodus
Mortal Kombat 11
NBA 2K20
Rage 2
Rise of the Tomb Raider
Red Dead Redemption 2
Samurai Shodown (Stadia Pro)
Shadow of the Tomb Raider
Thumper
Tomb Raider 2013
Trials Rising
Wolfenstein: Youngblood

Două dintre cele 22 de jocuri, Destiny 2: The Collection și Samurai Shodown, vor fi disponibile doar celor care se abonează la versiunea Pro.

Serviciul de streaming pentru gaming al celor de la Google va fi lansat oficial pe 19 noiembrie și promite să aducă cel puțin un joc nou pe lună.

Google colaborează cu mai mulți producători de jocuri și a creat chiar mai multe studiouri proprii care vor dezvolta jocuri special pentru Stadia.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
stadia
gaming