iPhone 15 Pro va avea margini mai înguste în jurul ecranului

iPhone 15 Pro va avea margini mai înguste în jurul ecranului
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 31 iul 2023

Apple va folosi anul acesta o nouă tehnologie de construcție pentru modelele Pro ale seriei iPhone 15, care va duce la îngustarea marginilor negre din jurul ecranului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Cele două modele Pro ale seriei iPhone 15, Pro și Pro Max, vor beneficia de un nou proces de construcție, numit LIPO (low-injection pressure over-molding), conform Bloomberg.

Ca urmare a acestei tehnologii, spațiul negru din jurul ecranului va fi de doar 1,5 milimetrii, față de 2,2 milimetrii cât măsoară în cazul modelelor curente.

iPhone 15 Pro va avea un buton cu acțiuni configurabile CITEȘTE ȘI iPhone 15 Pro va avea un buton cu acțiuni configurabile

Acest progres va duce smartphone-urile Apple un pas mai aproape de ceea ce-și propune în final compania americană (și, în fapt, mai toți producătorii de smartphone-uri) - realizarea unui dispozitiv acoperit în întregime de ecran, fără margini negre în jurul acestuia.

Tot anul acesta și tot în cazul modelelor Pro, oțelul inoxidabil va fi înlocui cu titanium. Acest material este mai rezistent și mai ușor.

Sunt așteptate upgrade-uri importante și în ceea ce privește camerele foto, urmând să fie crescut zoom-ul optic.

Locul unde marginea laterală și partea frontală a modelelor Pro se întâlnesc va fi ușor mai rotunjit față de vechile modele. În plus, Apple va schimba aranjarea internă a componentelor pentru a face noile smartphone-uri să fie reparate mai ușor.

Celelalte două modele, iPhone 15 și iPhone 15 Plus, sunt așteptate să facă trecerea la Dynamic Island, care va înlocui vechiul breton, așa cum s-a întâmplat anul trecut la modelele Pro ale seriei iPhone 14.

În plus, întreaga serie iPhone 15 va fi dotată cu USB-C, pentru a răspunde cerințelor Uniunii Europene.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
iphone 15
smartphone