Micro-finanțări și mentorat pentru afacerile elevilor din școlile profesionale și tehnice prin programul Start Major

Micro-finanțări și mentorat pentru afacerile elevilor din școlile profesionale și tehnice prin programul Start Major
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 ian 2024

Peste 3000 de elevi din învățământul profesional și tehnic s-au implicat în 2023 în Start Major, programul de educație financiară al UniCredit Bank. Dintre aceștia, 95 și-au dezvoltat propriile planuri de afaceri, pe care le-au prezentat în fața unui juriu, iar patru idei de afaceri au câștigat micro-finanțări și mentorat pentru punerea în practică și dezvoltarea lor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cursurile de educație financiară și pregătire pentru angajare din program au fost urmate de 3187 de elevi, iar 340 dintre aceștia au participat la cele 10 tabere urbane de antreprenoriat, în care au învățat cum să dezvolte un plan de afacere și cum să găsească finanțare.

La finalul proiectului, 95 de tineri și-au prezentat ideile de afaceri unui juriu, pe un format asemănător competițiilor de start-up-uri, iar cele mai bune idei de afaceri au câștigat micro-finanțare și sesiuni de mentorat, într-un proces în care au avut alături 24 de mentori voluntari din partea băncii.

Andrei Stamatian, numit CEO la EnergBank Moldova: \ CITEȘTE ȘI Andrei Stamatian, numit CEO la EnergBank Moldova: "Prioritatea e digitalizarea băncii. Nu pornim din poziție de top, începem cu îmbunătățirea aplicației de mobilebanking"

Ideile câștigătoare au fost:
- premiul 1: Leah Rareș (jud.Alba), 1500 euro, idee de afacere: AI (Artificial Intelligence) Appointment Booking - un sistem de programări bazat pe inteligență artificială, destinat clinicilor dentare
- premiul 2: echipa formată din Deliu Șerban Andrei și Ciobanu Marius Daniel (jud.Brașov), 1000 euro, idee: Service de depanări electronice pe baza unui sistem de loialitate
- premiul 3: Tincu Beatrice Andreea (jud.Iasi), 500 euro, idee: SC Horseland PFA - un centru sustenabil de echitație și hipoterapie, din zona Iașului, unde caii bătrâni sau necompetitivi sunt utilizați în terapia persoanelor cu autism.
Pe lângă aceste premii, s-a oferit o mențiune specială din parte juriului în valoare de 500 de euro pentru Constantin Andreea Claudia (Bucuresti) pentru ideea de afaceri Sun Light - un ștergător specializat pentru geamuri, care merge pe baza unui panou solar, fiind eco-friendly și self-sustainable.

“Educația este unul dintre cele mai importante domenii pe care le susținem. A schimba viața tinerilor, a-i ajuta să se dezvolte și să-și găsească drumul spre independență financiară se numără printre lucrurile care ne dau cele mai mari satisfacții și ne demonstrează că ceea ce facem are impact pozitiv și pe termen lung. Programul Start Major s-a încheiat cu Pitch Day, două zile pline pe care le-am trăit cu intensitate alături de tineri și ne bucurăm că am avut ocazia să vedem cât  sunt de curajoși și creativi și cum privesc cu încredere și optimism către viitor”, spune Simona Petrescu, director ESG la UniCredit Bank România, precizând că împreună cu partenerii de la The Social Incubator, programul Start Major va continua și în 2024..

Aflat la a patra ediție, programul Start Major a ajuns în total la aproape 8.000 de tineri din București, Alba, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Giurgiu, Iași, Mureș, Timiș.

Programul de educație financiară și pentru carieră dezvoltat de UniCredit Bank este structurat în 3 module, iar pe parcursul anului elevii au învățat cum să își gestioneze corect resursele financiare, au descoperit ce roluri profesionale li se potrivesc, cum pot obține și păstra un loc de muncă, dar și cum pot dezvolta o afacere. Proiectul a crescut constant, de la an la an, dovedind astfel atât interesul instituțiilor de învățământ în a oferi oportunități de învățare tinerilor, dar și interesul tinerilor pentru activități practice de educație financiară și antreprenoriat.

Programul Start Major este implementat în colaborare cu Asociația The Social Incubator, ONG cu expertiză în lucrul cu tinerii, construirea de formate educaționale axate pe dezvoltare personală și integrare pe piața muncii, care sprijină tranziția către viața independentă a acestora.

Start Major reprezintă unul dintre cele două programe de Educație financiară și incluziune – alături de Academia Minților Creative – pe care le derulează UniCredit Bank în contextul Social Impact Banking, angajamentul companiei de a construi o societate mai echitabilă și mai inclusivă, prin dezvoltarea bunăstării sociale și economice.

viewscnt
Afla mai multe despre
unicredit
scoli profesionale
start major
micro-finantari