Mozilla lansează Firefox Quantum, un browser care bate Chrome în testele de performanță

Mozilla lansează Firefox Quantum, un browser care bate Chrome în testele de performanță
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 15 nov 2017

Organizația non-profit Mozilla a lansat un update major al browser-ului Firefox, nume de cod Quantum, care reușește să depășească Google Chrome în multe din testele de viteză.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Firefox, browser-ul care a pus umărul decisiv la începutul decăderii lui Internet Explorer, a ajuns la versiunea cu numărul 57, o versiune care reprezintă un pas important pentru producătorul Mozilla și un update mult așteptat de utilizatori.

Cu numele de cod Quantum, noul Firefox este, conform celor de la Mozilla, de două ori mai rapid decât versiunea din urmă cu 6 luni, iar sporul de performanță este vizibil cu ochiul liber în toate operațiunile.

Spre deosebire de Chrome, care pentru mulți a devenit prea încărcat și instabil, Firefox Quantum reușește să consume mai puține resurse. Acest aspect este vizibil în mod special când sunt deschise multe tab-uri, moment în care Firefox ocupă semnificativ mai puțină memorie RAM decât Chrome.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Dincolo de viteza de încărcare a paginilor, care nu diferă cu mult între principalele browsere web, la Firefox Quantum este vizibil faptul că browser-ul a devenit mult mai rapid în ceea ce privește operațiunile obișnuite, precum deschiderea sau schimbarea tab-urilor.

Apple ar putea lansa trei modele bazate pe designul lui iPhone X anul viitor CITEȘTE ȘI Apple ar putea lansa trei modele bazate pe designul lui iPhone X anul viitor

De altfel, site-ul speed-battle.com, care testează performanță browser-elor, arată deja o diferență mare față de Chrome în favoarea lui Firefox Quantum. Pe PC-ul pe care a fost redactat acest articol, Firefox Quantum a primit 1775 de puncte, iar cea mai nouă versiune de Chrome s-a oprit la 1097.

Rezultatul acestui test diferă de la un utilizator la altul, deoarece se iau în calcul performanțele browser-elor în raport cu dotările tehnice ale fiecărui dispozitiv, fie că este vorba de PC, tabletă ori telefon.

Într-o anumită măsură, sporul de performanță se datorează și noii interfețe. Numită Photon UI, interfața aleasă de Mozilla este una simplistă și minimalistă, care are nevoie de cât mai puține resurse.

Firefox Quantum are opțiune de sincronizare a datelor personale, un mod privat în care nu sunt salvate site-urile vizitate și cookie-urile acestora, suport pentru extensii și teme, mod de citire al paginilor care se afișează doar textul simplu și imaginile atașate, integrare cu serviciul de salvare și citire offline a articolelor Pocket și multe alte facilități.

viewscnt
Afla mai multe despre
mozilla
firefox