NBCUniversal a investit 500 de milioane de dolari în compania care deține Snapchat

NBCUniversal a investit 500 de milioane de dolari în compania care deține Snapchat
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 mar 2017

Compania NBCUNiversal, deținută de grupul Comcast, a investit 500 de milioane de dolari în Snap Inc, proprietarul aplicației Snapchat, potrivit unor documente dezvăluite vineri, care confirmă intenția studioului hollywoodian de a își stimula dezvoltarea în sectorul digital, în contextul în care tot mai mulți spectatori au migrat în spațiul online pentru a își vizualiza conținuturile preferate, informează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

La fel ca alte companii media tradiționale din Statele Unite, NBCUniversal investește tot mai mult în conținuturi digitale. În ultimele 18 luni, compania americană a investit 400 de milioane de dolari în site-ul BuzzFeed și 200 de milioane de dolari în Vox Media, publisherul site-urilor de știri The Verge și Recode, scrie News.ro.

Cea mai recentă investiție a NBCUniversal a fost făcută ca parte a ofertei publice inițiale a grupului Snap Inc, de 3,4 miliarde de dolari, a precizat Steve Burke, directorul executiv al studioului hollywoodian, într-un e-mail transmis angajaților grupului.

Investiția făcută în Snapchat reprezintă o idee foarte bună, ținând cont de faptul că această aplicație reprezintă o platformă de marketing pentru creatorii de programe și o modalitate prin care marile studiouri se pot adresa adolescenților, a spus Brian Wieser, analist al companiei Pivotal Research.

Averea unui important om de afaceri român, executată silit într-o licitație cu preț de pornire record: 43 milioane euro CITEȘTE ȘI Averea unui important om de afaceri român, executată silit într-o licitație cu preț de pornire record: 43 milioane euro

NBCUniversal a lansat deja programe de entertainment precum ”The Voice”, ”Saturday Night Live” și ”The Rundown” pe aplicația Snapchat și va anunța alte conținuturi - pe aceeași aplicație - în săptămânile următoare.

Aplicația multimedia Snapchat, care are peste 100 de milioane de utilizatori, este cunoscută pentru faptul că șterge automat conținutul publicat, după 24 de ore.

viewscnt
Afla mai multe despre
nbcuniversal
snapchat