Numărul aplicațiilor de iPad descărcate a crescut pentru prima oară în ultimii ani. La fel și veniturile generate de aplicații și jocuri

Numărul aplicațiilor de iPad descărcate a crescut pentru prima oară în ultimii ani. La fel și veniturile generate de aplicații și jocuri
scris 6 mai 2020

Pandemia COVID-19 a contribuit la creșterea interesului pentru aplicațiile și jocurile de iPad, nișă care a înregistrat și o creștere semnificativă a banilor cheltuiți de utilizatori.

Comparativ cu smartphone-urile, tabletele au fost în ultimii ani o mare dezamăgire pentru producători. Vânzările și interesul utilizatorilor pentru acestea nu s-au putut compara nicio secundă cu situația smartphone-urilor, iar ultimii ani au adus scădere după scădere.

Singura tabletă care, din când în când, a înregistrat evoluții pozitive a fost iPad. Tableta celor de la Apple impresionează în mod special, acum, în timpul pandemiei, în ceea ce privește interesul și sumele de bani investite de utilizatori în aplicații.

Apple anunță data la care va avea loc WWDC 2020 CITEȘTE ȘI Apple anunță data la care va avea loc WWDC 2020

În primul trimestru al anului, conform analizei făcute de SensorTower, au fost descărcate 1,1 miliarde de aplicații pentru iPad de utilizatorii din toată lumea.

Cifra reprezintă o creștere cu 40% față de primul trimestru al anului trecut și, în fapt, este prima și singura creștere înregistrată din ultimul trimestru al anului 2013 până în prezent.

Creșterea numărului de download-uri a atras după ea și creșterea sumelor de bani investite de utilizatori. 2,1 miliarde de dolari au fost cheltuite la nivel mondial de utilizatorii aplicațiilor de iPad în primul trimestru din 2020.

Cu 16% mai mult decât în urmă cu un an, este cea mai mare creștere anuală înregistrată în ultimii 4 ani.

1,6 miliarde din cele 2,1 miliarde de dolari, adică aproximativ 76% din suma totală, o reprezintă cheltuielile atrase de jocurile pentru iPad.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
ipad
apple
aplicatii
jocuri