O nouă aplicație Google simplifică transferul de fișiere între telefoane

O nouă aplicație Google simplifică transferul de fișiere între telefoane
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 10 nov 2017

Noua aplicație Google Files Go este un manager de fișiere care facilitează eliberarea spațiului și transferul de fișiere între telefoane.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Google lucrează în prezent la o nouă aplicație. Se numește Files Go și este un manager de fișiere care oferă un set de facilități care o recomandă celor care dețin un telefon cu spațiu de stocare redus.

Files Go este la bază un manager de fișiere care permite utilizatorilor să-și regăsească și să-și gestioneze fișierele stocate pe telefon – să copieze, să mute și să șteargă imaginile, filmele și orice alte tipuri de fișiere.

Dincolo de aceste opțiune de bază, Files Go oferă două alte facilități. Prima dintre acestea este eliberarea a spațiului de stocare prin ștergerea automată a fișierelor temporare sau duplicate ori a aplicațiilor care nu mai sunt folosite.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Cea de-a doua este o funcție de transfer a fișierelor de pe un telefon pe altul. Operațiunea este gândită pentru a fi ușor de folosit pentru majoritatea utilizatorilor și folosește în acest sens conexiunea Bluetooth a telefonului.

Deși Google nu a comunicat nimic oficial în acest sens, aplicația Files Go ar putea fi inclusă pe lista aplicațiilor de bază, care sunt preinstalate pe telefoanele comercializate de compania americană și partenerii acesteia.

Files Go se află în stadiu beta de testare dar este disponibilă deja în magazinul de aplicații pentru Android, putând fi deja instalată de utilizatori.

viewscnt
Afla mai multe despre
aplicatii
google