Pe contrasens: Într-un context în care giganții tech declanșează concedieri, Qualitest angajează mii de oameni, inclusiv în România

Pe contrasens: Într-un context în care giganții tech declanșează concedieri, Qualitest angajează mii de oameni, inclusiv în România
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 4 nov 2022

Qualitest, printre principalii furnizori de soluții de testare software la nivel global, angajează peste 3.000 de oameni, inclusiv în România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Lawrence Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA, președinte al Universității Harvard și economist șef al Băncii Mondiale, cel care a anticipat actuala criză inflaționistă, deschide Gala Profit.ro. Premii speciale, într-un an special

Compania caută 500 de ingineri IT începători și experți pentru centrele R&D din Marea Britanie, România, Germania, Portugalia și Elveția, parte a unei campanii globale de angajări, prin care vrea să își crească forța de muncă la peste 10.000 de persoane.

Qualitest a intrat pe piața românească în 2019, când a deschis un centru de cercetare și dezvoltare în parteneriat cu dezvoltatorul israelian de jocuri pentru mobil Playtika, în urma unei investiții de 6 milioane de dolari.

Google Play - indicat că găzduiește aplicații cu malware de la un dezvoltator recidivist CITEȘTE ȘI Google Play - indicat că găzduiește aplicații cu malware de la un dezvoltator recidivist

Pe lângă cele 500 de poziții nou deschise în cadrul centrelor europene, Qualitest vrea să angajeze 1.400 de persoane în India, 1.000 de persoane în SUA și America Latină și 400 de persoane în Israel.

Posturile acoperă domenii precum jocurile de noroc și tehnologia, serviciile bancare și financiare, comerțul cu amănuntul, mass-media și divertismentul, sănătatea, științele vieții, energia și utilitățile, blockchain și Internetul lucrurilor (IoT).

Grupul Nokia - autorizat să folosească echipamente de infrastructură 5G în rețelele de comunicații din România. Anterior a fost refuzat și a dat Guvernul în judecată UPDATE Nokia a renunțat la litigiu CITEȘTE ȘI Grupul Nokia - autorizat să folosească echipamente de infrastructură 5G în rețelele de comunicații din România. Anterior a fost refuzat și a dat Guvernul în judecată UPDATE Nokia a renunțat la litigiu

Potrivit Qualitest, compania continuă să experimenteze o creștere rapidă, inclusiv în urma achiziției a patru companii tehnologice multinaționale în ultimii doi ani.

Lansarea campaniei de angajări are loc într-un context în care mulți giganți din tehnologie și nu numai, printre care Microsoft, Facebook, Electrolux și Intel, au anunțat sau pregătesc reduceri de personal, pe fondul deteriorării mediului de afaceri.

Procesatorul de plăți digitale Stripe, al doilea cel mai mare “unicorn” american, cu operațiuni și în România, este unul dintre cele mai recente exemple în acest sens. Compania a anunțat că va concedia aproximativ 14% din forța sa de muncă la nivel internațional.

Anterior, Bloomberg a relatat, citând surse, că Elon Musk intenționează să elimine aproximativ 3.700 de locuri de muncă la Twitter, reprezentând jumătate din forța de muncă a companiei pe care a preluat-o recent, într-o tranzacție de 44 miliarde de dolari.

Înființată în 1987, Qualitest este controlată de fondul britanic de investiții Bridgepoint Group din 2019. Compania, cu sediul la Londra, este prezentă în SUA, Marea Britanie, Germania, România, Israel, India, Argentina, Mexic și Portugalia, având peste 7.000 de angajați.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
qualitest
angajari
qualitest romania
testare software