Samsung încearcă să se transforme într-un startup cu accent pe software

Samsung încearcă să se transforme într-un startup cu accent pe software
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 25 mar 2016

Coreeni de la Samsung vor să se lepede de "păcatele corporatiste" și să funcționeze ca un startup.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Conform unui raport publicat de Reuters, șefii companiei cu peste 300.000 de angajați încearcă să ajungă la un acord care să schimbe modul în care Samsung funcționează în prezent. Aceștia, conștienți de birocrația și întârzierea în reacții de care un gigant corporatist suferă, vor să implementeze reguli mai relaxate în ceea ce privește funcționarea departamentelor și rolul angajaților.

Spre exemplu, șefii Samsung vor ca timpul alocat ședințelor să fie mai mic, prin organizarea câtor mai multe conferințe online. Pe aceeași idee, se urmărește simplificarea organizării ierarhice și reducerea numărului de "mini-șefi" departamentali.

În ceea ce privește angajații, va fi redus timpul de lucru peste program, va fi încurajată petrecerea weekend-urilor în familie și vor fi stimulate și cursurile de perfecționare profesională.

Facebook a realizat un studiu pentru a vedea cum influențează alegea carierei legăturile de rudenie CITEȘTE ȘI Facebook a realizat un studiu pentru a vedea cum influențează alegea carierei legăturile de rudenie

Prin toate aceste schimbări, Samsung speră să devină o companie care să răspundă mai rapid la provocările concurenței și să dezvolte produse mult mai repede.

O altă schimbare esențială a companiei coreene va fi schimbarea focusului de la producția de hardware la cea de software. Chiar vicepreședintele Rhee In Jong a recunoscut recent, într-un interviu acordat Bloomberg, că software-ul a fost mereu pe plan secund la Samsung. Iar asta nu a fost neapărat o greșeală la momentul respectiv, dar acum software-ul în industria de IT a devenit esențial.

Google testează un sistem de plată cu smartphone-ul care nu presupune scoaterea acestuia din buzunar CITEȘTE ȘI Google testează un sistem de plată cu smartphone-ul care nu presupune scoaterea acestuia din buzunar

Samsung nu a renunțat, de exemplu, la ideea de a folosi propriul sistem de operare pe smartphone-urile sale. Iar Tizen, cum se prezintă în momentul actual, nu are nicio șansă în fața Android-ului.

Această schimbare de focus ne va arăta, probabil, în viitor un Samsung ieșit la cumpărături de companii care produc software. 

viewscnt
Afla mai multe despre
samsung
software
startup