Securizarea facială de pe Galaxy S10 poate fi păcălită cu mare ușurință

Securizarea facială de pe Galaxy S10 poate fi păcălită cu mare ușurință
scris 11 mar 2019

Seria Galaxy S10 include ca opțiune de securizare telefonului recunoașterea facială, însă aceasta are mari lacune, conform primelor teste.

Spre deosebire de cele mai noi iPhone-uri, care dispun de un sistem de recunoaștere facială care folosește raze infraroșii pentru a crea o hartă 3D a feței utilizatorului, Galaxy S10 oferă o recunoaștere facială 2D.

Aceasta este cunoscută ca nesigură în mod tradițional, însă în cazul lui Galaxy S10 pare și mai nesigură decât până acum. Raportat la prețul ridicat al noului flagship Samsung, descoperirea ar putea fi și dezamăgitoare pentru unii utilizatori.

Mai multe teste au arătat că Galaxy S10 poate fi deblocat folosind fie o fotografie, fie o filmare făcută cu alt telefon în care apare posesorul dispozitivului. Asta pentru că S10 se bazează pe o reprezentare 2D a feței, reprezentare care se regăsește în orice imagine sau video.

Galaxy S10 a înregistrat vânzări record în două țări CITEȘTE ȘI Galaxy S10 a înregistrat vânzări record în două țări

Păcălirea recunoașterii faciale în acest fel este posibilă încă de când a fost lansată această opțiune pe smartphone-uri. Surprinzător este că, nici până acum, un producător precum Samsung un a implementat un sistem care să facă diferența dintre fața propriu-zisă a utilizatorului și o fotografie a acestuia.

Mai mult, o chestiune care face ca întreaga situație să fie și mai bizară, este că și o rudă care seamănă suficient de bine cu posesorul telefonului poate păcăli sistemul de recunoaștere facială.

Seria Galaxy S10 este disponibilă de vineri la nivel global. În România, prețurile variază între 3500 de lei pentru un Galaxy S10e cu 128 GB spațiu de stocare și 6250 de lei pentru Galaxy S10+ cu 512 GB spațiu de stocare.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
samsung
galaxy s10
smartphone