SK Hynix va investi 26 de miliarde de dolari în două noi uzine pentru producția de cipuri

Grupul sud-coreean SK Hynix Inc, al doilea mare producător de cipuri DRAM, a anunțat că intenționează să investească 31.000 miliarde woni (26 de miliarde de dolari) în următorii opt ani pentru a construi două noi uzine pentru producția de cipuri în Coreea de Sud, în ideea de a-și crește competitivitatea.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
SK Hynix va investi 26 de miliarde de dolari în două noi uzine pentru producția de cipuri

Grupul sud-coreean SK Hynix Inc, al doilea mare producător de cipuri DRAM, a anunțat că intenționează să investească 31.000 miliarde woni (26 de miliarde de dolari) în următorii opt ani pentru a construi două noi uzine pentru producția de cipuri în Coreea de Sud, în ideea de a-și crește competitivitatea.

SK Hynix, care concurează pe piața mondială cu Samsung Electronics Co Ltd, Micron Technology Inc și Toshiba Corp, a precizat că cele două uzine vor fi gata până în 2024 și vor produce cipuri de memorie NAND flash.

Anunțul a fost făcut la ceremonia de finalizare a ceea ce SK Hynix a catalogat drept cea mai mare facilitate pentru producția de cipuri DRAM din lume. Noua uzină inaugurată marți, denumită M14, are o capacitate maximă de producție de 200.000 de wafere de silicon de 300 de milimetri pe lună.

Construcția noilor uzine face parte dintr-un plan de investiții în valoare de 46.000 de miliarde de woni (38 de miliarde de dolari) pe următorii 10 ani anunțat de conglomeratul sud-coreean SK Group, care controlează SK Hynix.

Industria cipurilor de memorie a înregistrat profituri robuste în ultimele trimestre, însă investitorii urmăresc cu atenție noile investiții de capital deoarece cheltuielile agresive ar putea declanșa o supra-aprovizionare a pieței sau un război al prețurilor. 

Sursa: Agerpres

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2592 +0.0036+0.07 %
1 USD4.5281 +0.0139+0.31 %
1 GBP6.0899 +0.0102+0.17 %
1 CHF5.7371 -0.0061-0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite