Telegram a început implementarea apelurilor video

Telegram a început implementarea apelurilor video
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 13 aug 2020

Comunicarea prin apeluri video a început să-și facă simțită prezența în cadrul Telegram, pentru început doar sub formă de test.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

La începutul pandemiei, când comunicarea digitală, în scris, audio și video, a explodat, cei de la Telegram au promis că vor implementa apelurile video cândva în cursul acestui an. Partea video este cel mai mare minus al aplicației care, per ansamblu, oferă o funcționalitate superioară marelui rival, WhatsApp.

Acum, Telegram a început să testeze apelurile video, înainte să le lanseze oficială. Însă, din cum se prezintă această facilitate în acest moment, va mai trece ceva timp până când va ajunge suficient de stabilă pentru a fi implementată pentru toți utilizatorii.

FOTO Primul telefon pliabil Microsoft va fi semnificativ mai ieftin decât alternativele de la Samsung CITEȘTE ȘI FOTO Primul telefon pliabil Microsoft va fi semnificativ mai ieftin decât alternativele de la Samsung

Comunicarea video a fost implementată în versiunea beta de Telegram, care este o aplicație separată de cea obișnuită și care nu este disponibilă în Google Play, ci trebuie descărcată și instalată separat.

Interfața se aseamănă mult cu cele ale apelurilor video din alte aplicații, ceea ce este un lucru bun, deoarece utilizatorii se vor adapta rapid. Există butoane pentru schimbarea camerei, oprirea microfonului sau transmiterea doar a sunetului etc.

Nu lipsește nici suportul pentru picture-in-picture, care lasă utilizatorul să comunice în scris cu alte persoane sau chiar să folosească alte aplicații în timp ce se derulează apelul video.

Din păcate, lipsește posibilitatea realizării apelurilor video de grup, în care să fie implicate mai mult de două persoane. Cel mai posibil, aceasta va fi adăugată ulterior.

În stadiul actual, noua facilitate se mișcă destul de greu și suferă de unele bug-uri, chestiuni de altfel de așteptat într-o variantă beta.

viewscnt
Afla mai multe despre
telegram
video
chat