Tim Cook respinge ideea că Apple ar fi un monopol, pe fondul unei posibile investigații a guvernului SUA împotriva companiilor de tehnologie

Tim Cook respinge ideea că Apple ar fi un monopol, pe fondul unei posibile investigații a guvernului SUA împotriva companiilor de tehnologie
scris 5 iun 2019

Directorul general al Apple, Tim Cook, respinge ideea că producătorul iPhone ar fi un monopol, în condițiile în care guvernul Statelor Unite ar putea deschide o investigație fără precedent împotriva marilor companii de tehnologie și a puterii uriașe pe care o au pe piață, transmite Reuters.

Cook a afirmat, într-un interviu difuzat marți seara de CBC News, că Apple deține o cotă moderată de piață și a dezaprobat apelurile unor politicieni pentru divizarea companiei.

”În privința mărimii, cred că este corect să fim evaluați. Cred că ar trebui să fim evaluați. Dar nu cred că oricine va fi rezonabil va ajunge la concluzia că Apple este un momopol”, a spus Cook, scrie News.ro.

DOCUMENT Politicienii sunt perseverenți când e interes: Unde nu a putut Parlamentul, vine Guvernul - pensii speciale și primarilor, șefilor de CJ și altor aleși locali CITEȘTE ȘI DOCUMENT Politicienii sunt perseverenți când e interes: Unde nu a putut Parlamentul, vine Guvernul - pensii speciale și primarilor, șefilor de CJ și altor aleși locali

Surse apropiate situației au declarat luni că autoritățile americane se pregătesc să înceapă o amplă investigație care va fi realizată de Comisia Federală pentru Comerț și Departamentul de Justiție. Autoritățile nu au luat încă o decizie dacă să deschidă investigații oficiale împotriva companiilor.

După alegerile prezidențiale din SUA din 2016, companiile de tehnologie au fost tot mai  criticate pentru probleme pornind de la respectarea confidențialității datelor și până la influența avută în procesul electoral și pe piață.

Președintele Donald Trump a cerut o evaluare amănunțită a companiilor de media socială și a Google, pe care le acuză, fără să ofere dovezi, că cenzurează accesul conservatorilor în mediul online. Trump a criticat deseori și Amazon, al cărei director general, Jeff Bezos, deține publicația The Washington Post, o altă țintă a nemulțumirii sale, din cauza modului în care îi reflectă activitatea.

Pe de altă parte, doi dezvoltatori de aplicații au dat în judecată Apple, marți, din cauza practicilor App Store, aducând acuzații similare celor dintr-un proces al consumatorilor, căruia Curtea Supremă i-a permis recent să continue.

Dezvoltatorul de aplicații Donald R. Cameron din California și Pure Sweat Basketball din Illinois au acuzat Apple, la un tribunal din San Jose, California, că are un comportament anti-concurențial pentru că permite descărcarea de aplicații pentru iPhone numai prin intermediul site-ului oficial App Store.

Apple mai cere dezvoltatorilor să aplice prețuri care se încheie cu 99 de cenți și încasează comisioane de până la 30% din partea dezvoltatorilor, pentru vânzarea de aplicații.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
tim cook
apple