VIDEO Cablul submarin de internet Marea, care face legătura între Statele Unite și Europa, este capabil de viteze mai mari decât s-a crezut inițial

VIDEO Cablul submarin de internet Marea, care face legătura între Statele Unite și Europa, este capabil de viteze mai mari decât s-a crezut inițial
scris 1 mar 2019

Un experiment recent făcut pe cablu submarin deținut în comun de Microsoft și Facebook arată că acesta este capabil de viteze teoretice cu 20% mai mari decât se credea.

Folosind o modulație de 16QAM, cablul transatlantic montat în urmă cu mai puțin de șase luni pentru a face legătura între Europa și Statele Unite a atins o viteză de transfer de 26,2 Tbps pe o distanță de peste 6.400 de kilometri.

Față de viteza maximă pe care se miza inițial pentru cele opt cabluri de fibră optică montate, experimentul a arătat un spor de viteză de aproximativ 20%.

Impresionant nu este numai faptul că sporul de 20% al vitezei a fost obținut pe o distanță foarte mare, ci și că acesta o fost realizat pe structura existentă.

Și Motorola va lansa un smartphone pliabil anul acesta CITEȘTE ȘI Și Motorola va lansa un smartphone pliabil anul acesta

Asta înseamnă că sistemul actual de cabluri va permite upgrade-uri de viteză fără a fi necesară montarea unor cabluri noi, ceea ce se traduce prin costuri mai mici pentru Facebook și Microsoft.

Montat anul trecut în mai puțin de două luni pentru a face legătura între Virginia și Bilbao, cablul Marea are o lungime de 6.600 de kilometri și este în prezent cablul submarin cu cea mai mare capacitate.

În fapt, sunt opt cabluri montate în perechi de câte două care au o capacitate totală de transfer de 160 Tbps.

Rata medie de transfer pentru cablurile din sistemul Marea este în prezent de 9,5 Tbps, mult sub cei 26,2 Tbps rezultați în urma experimentului. Asta poate însemna că există obstacole care încă împiedică fizic atingerea unor viteze mai mari între cele două continente.

Deținut împreună de Microsoft și Facebook, Marea este operat de Telxius, o subsidiară a companiei spaniole de telefonie Telefonica.

viewscnt
Afla mai multe despre
marea
cablu submarin
internet
facebook
microsoft