VIDEO Samsung a lansat o nouă serie de accesorii inteligente

VIDEO Samsung a lansat o nouă serie de accesorii inteligente
scris 21 feb 2019

Un smartwatch, două brățări de fitness și o pereche de căști wireless compun noua serie de accesorii inteligente lansată de Samsung împreună cu noile smartphone-uri din seria Galaxy S10.

Galaxy Watch Active este noul smartwatch al companiei coreene, un ceas care reușește să aibă stil să arate sportiv în același timp. Cadranul este destul de mic, cu un diametru de 40 mm, și subțire, măsurând 10,5 mm.

Cu ajutorul GPS-ului și al senzorilor din datare, smartwatch-ul poate monitoriza 39 de activități și parametrii biologici, în frunte cu presiunea sângelui.

Cadranul are un ecran AMOLED de 1,1 inch cu 360 x 360 pixeli rezoluție. Partea tehnică este compusă dintr-un chipset Exynos 9110, 768 MB RAM, 4 GB spațiu de stocare și o baterie de 230 mAh ce poate fi încărcată wireless.

Galaxy Watch Active va costa 250 de euro.

Seria Galaxy a trecut de 2 miliarde de unități vândute CITEȘTE ȘI Seria Galaxy a trecut de 2 miliarde de unități vândute

Cele două brățări de fitness, Galaxy Fit (24 de grame) și Fit e (15 grame) acoperă și mai multe activități decât noul smartwatch al companiei: 90.

Ambele rezistă sub apă la 5 ATM și ambele pot monitoriza ritmul cardiac, somnul și nivelul de stres printre altele.

Noile brățări de fitness Samsung vor costa începând de la 100 de euro.

Căștile wireless Galaxy Buds suportă sunet AKG și promit 6 ore de muzică înainte de a se descărca. Carcasa acestora facilitează încărcarea fără fire a căștilor și adaugă încă 7 ore de autonomie.

Galaxy Buds, care integrează asistentul digital Bixby, costă 150 de euro.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
samsung
smartwatch
fitness
casti