YouTube rămâne serviciul video cu cele mai mari venituri obținute din platformele mobile

YouTube rămâne serviciul video cu cele mai mari venituri obținute din platformele mobile
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 4 aug 2019

Utilizatorii YouTube au cheltuit în cadrul platformei 138 milioane de dolari doar în ultimul trimestru.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Aplicația YouTube ocupă primul loc în clasamentul veniturilor realizate pe ambele platforme mobile majore, iOS și Android, în al doilea trimestru al acestui an.

Studiul făcut de SensorTower arată că YouTube, cu încasări de 138 milioane de dolari în Q2 2019, păstrează primul loc în clasamentul după venituri care ia în calcul atât aplicațiile de Android, cât și pe cele de iOS.

Veniturile YouTube au crescut de la an la cu un impresionant 220%. 70% din venituri sunt generate de utilizatorii americani. La mare distanță, pe locurile 2 și 3, vin Japonia cu 7% și Marea Britanie cu 4%.

Google întrerupe ascultarea înregistrărilor făcute de Google Assistant - temporar CITEȘTE ȘI Google întrerupe ascultarea înregistrărilor făcute de Google Assistant - temporar

În clasamentul comun, YouTube este urmată de două aplicații cu origini chinezești: Kwai, finanțată de Tencent, și deja celebra TikTok.

Interesant este că inclusiv aplicația YouTube are încasări mai mari din iOS decât din Android. YouTube ocupă primul loc după încasări pe iOS, dar nu se regăsește nici măcar în top 10 pe Android.

Asta arată cât de mult peste Android este iOS în ceea ce privește veniturile obținute de developeri. Primul loc pe iOS i-a adus aplicației de YouTube și primul loc în topul comun, în vreme ce faptul că nu se află în top 10 pe Android nu a tras-o în jos în clasamentul comun.

În mod notabil, din studiu lipsește Netflix, care a decis să renunțe la funcția de abonare pe Android și iOS, pentru a nu mai plăti comisionul de 30% din venituri către Apple și Google.

YouTube rămâne serviciul video cu cele mai mari venituri obținute din platformele mobile

viewscnt
Afla mai multe despre
youtube
google
android
ios