Rezultate bune pentru marile ziare americane

Rezultate bune pentru marile ziare americane
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 iun 2021

Publicațiile New York Times, Wall Street Journal și Washington Post au avut un an bun în 2020, în timp ce restul cotidianelor americane s-au confruntat cu o scădere a numărului de cititori, în pofida unei creșteri a numărului abonaților digitali, potrivit unui studiu publicat de centrul institutul independent de cercetare Pew, transmite AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Confruntate cu scăderea veniturilor din publicitate și edițiile tipărite, cele trei cotidiene cu audiență națională și chiar internațională s-au descurcat bine datorită abonamentelor online, scrie Agerpres.

Cum au crescut olandezii de la FERM afacerile din România CITEȘTE ȘI Cum au crescut olandezii de la FERM afacerile din România

În 2020, New York Times a înregistrat o creștere cu 52% a abonamentelor online și cu 43% incluzând edițiile tipărite.

Washington Post, pe de altă parte, a înregistrat o creștere de aproximativ 50% a portofoliului său digital de abonați, în timp ce Wall Street Journal a încheiat anul calendaristic cu o creștere de 29% a abonaților online ( 21% în total).

Pe de altă parte, restul presei, în principal cotidianele locale sau regionale, a înregistrat o scădere cu 6% a portofoliului de abonați.

Creșterea de 27% a numărului abonaților digitali nu a fost suficientă pentru a compensa scăderea cu 19% a edițiile tipărite.

Centrul de cercetare Pew constată că scăderea cu 6% a numărului total de abonați este cea mai puțin pronunțată în ultimii șase ani, ceea ce ar indica o posibilă încetinire a declinului, sau chiar o stabilizare.

Dacă cei trei giganți ai presei americane au beneficiat de un an excepțional în 2020 din punct de vedere al actualității - de la criza noului coronavirus, mișcarea împotriva discriminării rasiale și până la alegerile prezidențiale -, efectul a fost mai puțin semnificativ pentru restul cotidienelor regionale și locale.

Statul vine cu tichete sociale pentru sprijin educational, ajutor atât pentru familii, dar și pentru retailerii loviți de pandemie. Cum poți intra în program CITEȘTE ȘI Statul vine cu tichete sociale pentru sprijin educational, ajutor atât pentru familii, dar și pentru retailerii loviți de pandemie. Cum poți intra în program

La sfârșitul anului 2020, New York Times, Wall Street Journal și Washington Post reprezentau aproximativ o treime din totalul abonaților zilnici din Statele Unite.

Un alt aspect demn de remarcat este că, pentru prima oară în 65 de ani, cotidianele americane, cu excepția celor trei menționate mai sus, au obținut mai multe venituri din abonamentele și vânzările edițiilor electronice decât din publicitate. Veniturile din publicitate au scăzut cu o treime în ultimii zece ani.

În ceea ce privește personalul, presa cotidiană americană (cu excepția celor trei cotidiene naționale) a pierdut peste 4.000 de locuri de muncă în 2020.

Din 2008, redacțiile au redus peste 40.000 de locuri de muncă, numărul acestora fiind în prezent de 30.820, potrivit studiului.

viewscnt
Afla mai multe despre
new york times
wall street journal