O cincime dintre abonații britanici la canalul Netflix urmăresc seriale la locul de muncă, potrivit unui studiu citat marți de Press Association.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Un studiu al serviciului de streaming a stabilit că aproape jumătate dintre respondenți (46%) urmăresc programe precum "The Crown", "Stranger Things" și "Orange Is The New Black" în public, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI După Electrecord, o nouă companie de tradiție cade: Româniafilm a intrat în insolvență. Director pentru Profit.ro: partea politică nu s-a îngrijit. De la 600 de cinematografe și mii de angajați la un portofoliu tăiatStudiul arată că abonații Netlifx se folosesc și de timpul de transport până la serviciu pentru a recupera din serialele lor favorite, 26% dintre cei care călătoresc cu trenul și 16% dintre cei care fac naveta cu autobuzul folosind acest interval pentru a vedea un astfel de program.