YouTube a stabilit un acord de licențiere cu Universal Music Group

YouTube a stabilit un acord de licențiere cu Universal Music Group
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 dec 2017

Compania YouTube, care face parte din Google, a anunțat, marți, că a stabilit un acord de licențiere de lungă durată cu Universal Music Group, în timp ce ar plănui lansarea un nou serviciu de streaming, informează AFP.com.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Acest pas înainte important le oferă artiștilor și compozitorilor noștri o flexibilitate mai mare în privința conținutului și o compensație în creștere din reclamele și abonamentele YouTube”, a transmis Lucian Grainge, președinte și director general al Universal, scrie News.ro.

El a adăugat că acest acord dezvoltă angajamentul YouTube de a gestiona drepturile de difuzare a muzicii pe această platformă.

Facebook s-a răzgândit și va afișa reclame la începutul clipurilor video CITEȘTE ȘI Facebook s-a răzgândit și va afișa reclame la începutul clipurilor video

Industria de muzică înregistrată a avut doi ani de creștere considerabilă după o perioadă mai lungă în care a fost afectată de dezvoltarea rapidă a abonamentelor pe platforme de streaming precum Spotify și Apple Music.

Însă, industria, condusă de International Federation of the Phonographic Industry (IFPI), critică de mult timp platforma YouTube pentru taxele pe care le plătește.

Pe de altă parte, reprezentanții YouTube susțin că plătesc un preț corect. Concentrându-se pe conținut generat de utilizatori, platforma se bucură de protecția legislației americane care absolvă în mare parte companiile care funcționează online de responsabilitatea față de activitatea utilizatorilor.

YouTube s-ar pregăti să lanseze un nou serviciu de streaming în 2018. Site-ul are deja platforma YouTube Music și abonamentele YouTube Red prin care utilizatorii pot vizualiza videoclipuri fără reclame, dar ar urma să lanseze un site mai elaborat, după modelul serviciilor muzicale la cerere importante.

viewscnt
Afla mai multe despre
youtube
universal music group