Centrul comercial AFI Europe Cotroceni a pierdut în primele nouă luni aproape 5.000 de vizitatori pe zi

Centrul comercial AFI Europe Cotroceni a pierdut în primele nouă luni aproape 5.000 de vizitatori pe zi
scris 29 nov 2015

Centrul comercial AFI Europe Cotroceni, cel mai important activ, ca valoarea al AFI Europe în România și printre cele mai vizitate mall-uri din București a pierdut în acest an aproape 5.000 de vizitatori pe zi. Cu toate acestea, vânzările retailerilor au crescut în primele nouă luni cu circa 6% față de aceeași perioadă a anului trecut, la aproape 150 milioane de euro.

Centrul comercial a avut în primele nouă luni un număr de 1,4 milioane de vizitatori, ceea ce înseamnă 46.450 de vizitatori pe zi, în scădere cu 10,6% față de perioada similară a anului trecut, se arată în raportul de evaluare a centrului comercial realizat de compania de consultanță imobiliară CBRE.

Potrivit CBRE, scăderea numărului de vizitatori este un punct slab al centrului comercial, alături de traficul aglomerat din zona în care se află acesta, respectiv Bulevardul Timișoara, densitatea de proiecte de retail din zona de vest a Bucureștiului, precum și distanța mare dintre magazinele din centrul comercial.

Comercial AFI Palace Cotroceni era evaluat la sfârșitul lunii septembrie la 434 milioane de euro, în creștere cu 8,2% față de perioada similară a anului trecut, a anunțat recent AFI Europe, proprietarul centrului comercial.

Mall-ul AFI Palace Cotroceni, activul cel mai mare și mai important al companiei AFI Europe România, a generat în primele nouă luni, un venit operațional net de 23 de milioane de euro, rezultat mai mare cu 4% față de aceeași perioadă a lui 2014. 

Compania a anunțat că vânzările retailerilor din AFI Palace Cotroceni (cifra de afaceri), cu excepția hipermarketului (Auchan), au crescut cu 7,3% în trimestrul trei și cu 7,4% în primele nouă luni ale lui 2015, comparativ cu aceleași perioade ale lui 2014, fără să menționeze valoarea vânzărilor.

Într-un raport al AFI, consultat de Profit.ro, se arată că vânzările totale ale retailerilor din mall au totalizat la nouă luni 149 milioane de euro, în uecare cu circa 6% de la 141,5 milioane de euro în perioada corespunzătoare din 2014.

Valoarea totală a proiectelor finalizate de AFI Cotroceni în România - centrele comerciale AFI Palace Cotroceni și AFI Palace Ploiești și primele trei clădiri din complexul de birouri AFI Park - a crescut la aproape 600 milioane de euro, iar veniturile generate de acestea au totalizat circa 30 de milioane de euro, la nouă luni, în urcare cu 8,2%.

viewscnt
Afla mai multe despre
afi cotroceni
vizitatori