Chilipir imobiliar pentru primării, ONG-uri sau academii: castel de 4 milioane euro în Kiseleff-Aviatorilor, confiscat de la Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul FNI

Chilipir imobiliar pentru primării, ONG-uri sau academii: castel de 4 milioane euro în Kiseleff-Aviatorilor, confiscat de la Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul FNI
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 25 mar 2018

Primăria Capitalei, cea a sectorului 1, o organizație neguvernamentală, Academia Română sau o "academie de ramură înființată în baza unei legi speciale" ar putea primi gratuit o vilă monument istoric (foto) cu 2 etaje și mansardă situată în zona Kiseleff-Aviatorilor din București și evaluată oficial la circa 4,3 milioane euro, imobil confiscat de stat de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul devalizării Fondului Național de Investiții (FNI), în care SOV a fost condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare în urmă cu un an.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit unei legi din 2015, bunurile imobile provenite din infracțiuni, confiscate de stat și intrate în proprietatea privată a acestuia, "pot fi transmise cu titlu gratuit în domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale, la cererea consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Finanțelor Publice la propunerea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), pentru a fi utilizate pentru obiective de natură socială".

Același act normativ prevede că aceste bunuri "pot fi date în folosință gratuită asociațiilor și fundațiilor, precum și Academiei Române și academiilor de ramură înființate în baza unei legi speciale, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Finanțelor Publice la propunerea Agenției, pentru a fi utilizate pentru obiective de natură socială, de interes public, sau în raport cu obiectul lor de activitate, după caz". Dacă nimeni nu-și manifestă interesul în acest sens, bunurile respective sunt scoase la licitație de către ANAF.

RAPORT Doi români din trei sunt optimiști în legătură cu viitorul Uniunii Europene CITEȘTE ȘI RAPORT Doi români din trei sunt optimiști în legătură cu viitorul Uniunii Europene

Astfel, în portofoliul ANABI de imobile confiscate se află clădirea monument istoric cunoscută sub denumirea de "Vila D. Ionescu", construită în 1927 de către arhitectul Toma T. Socolescu în stil neoromânesc și aflată în strada Gheorghe Brătianu nr. 27, sector 1. Imobilul este compus din teren de 580 mp și construcție de 350 mp, cu subsol, parter, 2 etaje, mansardă și anexe, compartimentat în 3 apartamente.

Unul include subsolul și parterul, al doilea este situat la primul etaj (fiind compus din 4 camere, baie, bucătărie, cămară, două balcoane, la mansardă două camere și debara, pivniță la subsol), iar al treilea la etajul 2 (4 camere, hol, baie, bucătărie, două balcoane, trei terase, două camere în turn, la mansardă două camere, debara, pivniță la subsol). Imobilul a fost evaluat la 20,12 milioane lei (circa 4,3 milioane euro).

"Potrivit informațiilor din extrasul de carte funciară, imobilul este grevat de o sarcină constând în notarea urmăririi bunului imobil pentru recuperarea unei creanțe aparținând unui terț", precizează ANABI.

Imobilul a fost afișat de ANABI ca disponibil pentru reutilizare pe 2 martie. Potrivit legislației în vigoare, Primăria Capitalei sau cea a sectorului 1, ONG-urile, Academia Română și academiile de ramură interesate au la dispoziție 20 de zile lucrătoare pentru a trimite Agenției o cerere motivată pentru a primi imobilul în folosință gratuită. În situația în care nu este depusă nicio cerere în termen de 20 de zile lucrătoare, acesta se prelungește, o singură dată, cu încă 5 zile lucrătoare.

Chilipir imobiliar pentru primării, ONG-uri sau academii: castel de 4 milioane euro în Kiseleff-Aviatorilor, confiscat de la Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul FNI

CNAS implementează un program informatic care facilitează schimbul transfrontalier de documente medicale CITEȘTE ȘI CNAS implementează un program informatic care facilitează schimbul transfrontalier de documente medicale

"În termen de 45 de zile lucrătoare de la data publicării pe pagina de internet a listei bunurilor imobile care pot face obiectul reutilizării, Agenția analizează cererile primite și inițiază, după caz, procedura de formulare a unei propuneri către Ministerul Finanțelor Publice în vederea promovării unei Hotărâri de Guvern privind reutilizarea bunului imobil sau notifică Agenția Națională de Administrare Fiscală cu privire la posibilitatea inițierii procedurii de valorificare a bunului imobil în temeiul prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 14/2007. Dacă în termenul prevăzut la alin. 1 nu este depusă nicio cerere, Agenția notifică Agenția Națională de Administrare Fiscală cu privire la posibilitatea inițierii procedurii de valorificare a bunului imobil în temeiul prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 14/2007", mai prevede Regulamentul de reutilizare a bunurilor confiscate. Astfel, termenul limită de reutilizare este 9 mai 2018.

Vila-monument istoric "D. Ionescu" din portofoliul ANABI a fost confiscată de stat în urma ultimei condamnări penale definitive a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, din februarie anul trecut, la opt ani de închisoare cu executare, în dosarul privind devalizarea Fondului Național de Investiții (FNI). Imobilul a aparținut firmei Imobiliar Network 2002 SA, societate prin care, potrivit instanței de judecată, Vîntu își administra proprietățile imobiliare. Compania a fost înființată în 1999 sub numele de Gelsor Network.

În aceeași speță, de la Vîntu a fost confiscat și un bloc de locuințe cu 10 etaje și spații comerciale la parter din Ploiești, evaluat la aproape 4 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
bunuri confiscate
imobile confiscate
anabi
anaf
sov
sorin ovidiu vintu
fni
fondul national de investitii
pagubiti fni
dosarul fni
fni-vintu
confiscare speciala
recuperare prejudicii infractiuni