EXCLUSIV Cordia, unul dintre cei mai mari dezvoltatori din Ungaria, a cumpărat teren pe malul lacului Floreasca de la TMK Reșița. Are terenuri pentru 2.000 de apartamente

EXCLUSIV Cordia, unul dintre cei mai mari dezvoltatori din Ungaria, a cumpărat teren pe malul lacului Floreasca de la TMK Reșița. Are terenuri pentru 2.000 de apartamente
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 21 iul 2022

Grupul ungar Cordia, deținut de antreprenorii Péter și Gábor Futó, a finalizat achiziția unui teren de pe malul lacului Floreasca, din nordul Bucureștiului, de la fabrica de țevi TMK Reșița. Tranzacția a durat circa 4 ani și a fost anunțată în premieră de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Încă de la începutul anului 2018, Cordia a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare a unui teren de 10.590 de metri pătrați cu TMK Reșița. Tranzacția a fost definitivată acum, 4 ani mai târziu, la un preț de 4 milioane de euro, potrivit surselor Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Lotul este amplasat pe strada Țărmului, nr. 7, într-o zonă de peninsulă în Lacul Floreasca, lângă baza de agrement și sport Floreasca II. La nord, proprietatea se învecinează cu terenul de circa 2,5 hectare cumpărat de One United Properties de la Telekom cu peste 18 milioane de euro, unde se construiește ansamblul rezidențial One Peninsula cu 125 de apartamente și 8 vile de lux.

TMK Reșița face parte din grupul TMK. Grupul este cel mai mare producător de țevi din Rusia, doar în 2020 livrând 2,8 milioane de tone de țevi. 

În primăvară, când conturile companiei au fost blocate de ANAF după sancțiunile impuse Rusiei, pe motiv că societatea este controlată indirect, prin intermediul entității TMK Steel Holding Limited din Cipru, de către miliardarul rus Dmitri Pumpianski, inclus pe 10 martie de Consiliul UE pe lista persoanelor sancționate din Rusia, sindicaliștii au susținut că societatea TMK-Artrom ar trebui scoasă din rândul companiilor supuse sancțiunilor, deoarece Dimitri Pumpianski ar fi demisionat din calitatea de administrator și și-ar fi transferat acțiunile de la compania din Cipru care deține grupul TMK către persoane nesancționate.

EXCLUSIV FOTO Hagag a semnat un acord cu proprietarii complexului Therme pentru achiziția unui proiect rezidențial lângă Stejarii lui Țiriac CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Hagag a semnat un acord cu proprietarii complexului Therme pentru achiziția unui proiect rezidențial lângă Stejarii lui Țiriac

„Cordia România are un portofoliu de terenuri în zona de centru-nord și în nordul Bucureștiului care ne permite să dezvoltăm aproximativ 2.000 de apartamente destinate segmentului rezidențial mediu-superior. Aceste terenuri se află în diferite faze ale documentației necesare începerii dezvoltării“, a declarat, pentru Profit.ro, Mauricio Mesa Gomez, Country Manager Cordia România și Spania.

Compania a anunțat un plan de investiții în valoare de 120 de milioane de euro pentru dezvoltarea de proiecte rezidențiale pe cinci loturi de teren achiziționate în zona central-nordică a Bucureștiului. În plus, Cordia România are alocat un buget de 40 de milioane de euro pentru achiziția de terenuri în București.

Până acum, Cordia a cumpărat, cu 6,3 milioane de euro, două terenuri învecinate pe malul lacului Grivița de la copiii celebrului chirurg Ion Chiricuță, și a plătit circa 4 milioane de euro femeii de afaceri Veronica Gușă de Drăgan pentru un teren din zona Coralilor, lângă Petrom City.

„Teoretic, cel mai aproape de începerea lucrărilor este terenul din zona Coralilor, pe care intenționăm să dezvoltăm 600 de apartamente în patru faze, cu toate locurile de parcare și traficul generat de acestea în subteran, la suprafață având amprentele clădirilor și spații verzi. Practic, așteptăm de peste un an și jumătate să intrăm cu proiectul în Consiliul General al Primăriei Municipiului București, în condițiile în care avem toate avizele și termenul legal de răspuns este de 45 de zile. Zona, în care mai mulți dezvoltatori și-au anunțat intenția de a dezvolta proiecte,  este una nedezvoltată, cu terenuri virane“, a explicat Mauricio Mesa Gomez.

EXCLUSIV Miliardarul Teddy Sagi a intrat într-un acord cu Hagag pentru vânzarea clădirilor sale de birouri din România, unde este și sediul eMag CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Miliardarul Teddy Sagi a intrat într-un acord cu Hagag pentru vânzarea clădirilor sale de birouri din România, unde este și sediul eMag

Cordia mai are semnată o promisiune de cumpărare cu firme deținute, printre alții, de impresarul Marcel Avram și familia lui Cristian Borcea ce vizează niște terenuri pe malul lacului Tei, potrivite pentru construcția unui ansamblu rezidențial cu 250 de apartamente. Cordia a lansat un dezbatere un PUZ pentru acest amplasament chiar în mijlocul stării de urgență, în aprilie 2020.

Cordia mai lucrează la etapa a doua de construcție a proiectului rezidențial Parcului 20, aflat în zona Expoziției din București. Prima etapă de dezvoltare a proiectului a cuprins 260 de unități, iar întregul complex necesită investiții de 40 milioane de euro.

Investițiile pentru expansiunea Cordia pe piața imobiliară din România vor fi parțial finanțate utilizând o parte din fondurile obținute din emisiunea de obligațiuni din cadrul Sistemului de Finanțare a Obligațiunilor pentru Creștere al Băncii Naționale a Ungariei. Cordia a emis în noiembrie 2019 obligațiuni în valoare de 135 milioane de euro pe 7 ani și în septembrie 2020 obligațiuni de 105 milioane euro pe 10 ani pentru a-și finanța expansiunea internațională.

Cordia face parte din grupului Futureal, deținut de antreprenorii maghiari Péter și Gábor Futó, tată și fiu, revenit pe piața imobiliară din România în 2016, după ce se retrăsese odată cu venirea crizei. Grupul Futureal, pe care îl controlează cei doi investitori, este cunoscut pe piața locală pentru dezvoltarea ansamblului rezidențial Parcul Privighetorilor din București, un proiect cu 125 de apartamente care a costat 20 milioane euro, și pentru mallul Gold Plaza din Baia Mare, dezvoltat în parteneriat cu Immofinanz, o investiție de 87 milioane euro.

EXCLUSIV Omer Susli cumpără integral Bistrița Retail Park și vrea să își dubleze portofoliul de retail. Ionuț Dumitrescu iese din acest sector imobiliar CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Omer Susli cumpără integral Bistrița Retail Park și vrea să își dubleze portofoliul de retail. Ionuț Dumitrescu iese din acest sector imobiliar

Cei doi proprietari ai Futureal au participat la oferta publică inițială a Globalworth, companie fondată de omul de afaceri Ioannis Papalekas, prin intermediul Finext Fund Management cu o participație de 1,41% din acțiunile cotate ale Globalworth în aprilie 2014.

Activitate intensă

Numărul tranzacțiilor imobiliare a marcat o ușoară scădere, de 3%, în luna iunie, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la circa 53.000 de tranzacții, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Aceasta este a treia scădere lunară din acest an, însă încheie un prim semestru cu un plus de 6,6%.

Volumul tranzacțiilor a reintrat pe creștere în luna februarie, după patru luni consecutive de scădere, după care, în aprilie, a marcat o nouă scădere ușoară. Cea mai mare creștere din august 2021 încoace a fost marcată în luna mai, plus 35%.Trebuie menționat că volumul include și tranzacții cu terenuri și spații comerciale, nu doar cu locuințe.

În ciuda scăderilor din ultimul trimestru din 2021, volumul anual a marcat al doilea an consecutiv de creșteri, după ce în 2020 au fost cu circa 12% mai multe contracte de vânzare față de 2019. Anterior, în 2019 s-au înregistrat cu 4,1% mai puține tranzacții decât în 2018, iar în 2018 cu 10,2% mai puține decât în 2017.

SURPRIZĂ Doru Lionăchescu se asociază din nou cu Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, fondatorii One United Properties. Lansează împreună o companie de investiții CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ Doru Lionăchescu se asociază din nou cu Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, fondatorii One United Properties. Lansează împreună o companie de investiții

Peste 27.000 de locuințe noi se află în acest moment în construcție doar în București și împrejurimi, potrivit unui raport de piață întocmit de compania de consultanță imobiliară SVN Romania. Acesta este cel mai mare număr de locuințe aflate în construcție din istoria modernă a pieței rezidențiale bucureștene.

Dintre acestea, aproximativ 21.000 de unități ar putea fi livrate în acest an, rezultat care ar fi similar cu cel înregistrat în 2021, când a fost stabilit un nou record de livrari în București-Ilfov: 22.010 locuințe, potrivit Institutului Național de Statistică.

Numărul caselor și apartamentelor vândute doar în București-Ilfov în primele trei luni ale acestui an a crescut cu 16% comparativ cu trimestrul întâi din 2021, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Dacă 2022 a debutat cu o ușoară scădere anuală, februarie și martie au adus majorări de peste 20% comparativ cu lunile similare din 2021.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
cordia
tmk
dmitry pumpyansky