EXCLUSIV Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, pregătește primul său ansamblu rezidențial major, aproape de mega proiectul familiei lui Robert Negoiță

EXCLUSIV Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, pregătește primul său ansamblu rezidențial major, aproape de mega proiectul familiei lui Robert Negoiță
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 16 aug 2021

Omul de afaceri Dan Șucu, proprietarul grupului Mobexpert, pregătește dezvoltarea unui ansamblu rezidențial cu 500 de apartamente, alături de un magazin Lidl, în locul fostei secții de rășini a Policolor și în imediata vecinătate a complexului cu peste 3.000 de apartamente inițiat, pe amplasamentul fostei fabrici Tubinox, de familia Negoiță a primarului Sectorului 3, relevă documente analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Acesta este primul ansamblu rezidențial major dezvoltat de o firmă în care Dan Șucu și soția sa, Diana Șucu, dețin controlul aproape total, cu 95% din participații, restul participațiilor fiind ale inginerului Ștefan Lichwar, proprietarul Asco Construcții, proiectantul acestui ansamblu. Debutul antreprenorului pe piața imobiliară mare a fost făcut prin complexul Arcadia Apartments din Sectorul 1, în care familia Șucu are o participație de 55%, acesta fiiind realizat în parteneriat cu Valentin Vișoiu, proprietar al grupului de construcții Conarg.

EXCLUSIV FOTO Ion Țiriac pregătește un pavilion expozițional pentru copii lângă galeria de mașini de epocă Țiriac Collection CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Ion Țiriac pregătește un pavilion expozițional pentru copii lângă galeria de mașini de epocă Țiriac Collection

Dan Șucu deține din 2016 terenul de circa 4 hectare pe care a funcționat, în trecut, secția rășini a fabricii de vopsele Policolor, de pe Șoseaua Gării Cățelu, nr. 96. 

Planul pregătit acum permite construcția a 12 imobile împărțite astfel: două cu 10 etaje, cu funcțiune de locuire, birouri, servicii și comerț, trei cu 10 etaje doar cu apartamente, 5 blocuri de 4 etaje cu apartamente, un centru comercial Lidl și o parcare supraetajată. Din cele 736 de locuri de parcare planificate, 601 sunt pentru locuitorii apartamentelor, 117 pentru Lidl și 18 pentru zona de birouri și servicii.


Terenul pe care este gândită construcția acestui proiect are o ipotecă în favoarea Lidl România.

Valoarea de investiție este estimată la 21 de milioane de euro, iar proiectul ar urma să fie realizat etapizat, pe parcursul a 3 ani, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.

„Momentul demarării construcției va fi dictat de evoluția pieței imobiliare. Acum suntem în etapa de avizare și ne vom concentra pe proiect după obținerea tuturor documentelor necesare“, a declarat, pentru Profit.ro, Dan Șucu.

Construcția magazinului Lidl se preconizează că va începe în cel mai scurt timp posibil, înainte de dezvoltarea ansamblului rezidențial, potrivit surselor Profit.ro.

Ansamblul rezidențial al familiei Șucu se află la o distanță de circa 500 de metri de o altă viitoare aglomerare urbană, ce se prefigurează în locul fostei fabrici de țevi Tubinox, unde familia Negoiță a anunțat că va construi peste 3.000 de apartamente, proiect aflat deja în autorizare.

EXCLUSIV FOTO Ion Țiriac pregătește un pavilion expozițional pentru copii lângă galeria de mașini de epocă Țiriac Collection CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Ion Țiriac pregătește un pavilion expozițional pentru copii lângă galeria de mașini de epocă Țiriac Collection

Dan Șucu și-a extins semnificativ investițiile pe piața imobiliară. Recent, a lansat o nouă etapă de construcție din Arcadia Apartments, cu un pachet de 245 de apartamente, după ce a livrat circa 500 de unități în acest proiect.

În 2019, el a cumpărat sediul și tipografia grupului de presă Adevărul de la Adval Asset Management, firma care a preluat o parte din averea lui Dinu Patriciu, pentru 4,75 milioane de euro, tranzacție anunțată în exclusivitate de Profit.ro.

Proprietatea se învecinează cu showroom-ul Mobexpert Pipera, care se află într-unul dintre cei mai importanți poli de clădiri de birouri din București. „Am făcut achiziția pentru că întregește proprietatea pe care o avem acolo. Vedem un potențial de dezvoltare imobiliară pe zona de servicii, dar nu mai devreme de 5 ani. Acum suntem mulțumiți de veniturile generate din chirii“, declara Dan Șucu.

De asemenea, el este implicat și în autorizarea unui ansamblu rezidențial cu peste 300 de apartamente lângă parcul Circului din București.

EXCLUSIV Francezul Gerard Losson, proprietarul fabricii de costume Formens, cu brandul Louis Purple, intră în București cu un proiect rezidențial major în locul depozitelor Coca-Cola Militari. Cel mai mare ansamblu al grupului, într-o zonă cu mii de corpo CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Francezul Gerard Losson, proprietarul fabricii de costume Formens, cu brandul Louis Purple, intră în București cu un proiect rezidențial major în locul depozitelor Coca-Cola Militari. Cel mai mare ansamblu al grupului, într-o zonă cu mii de corpo

Numărul tranzacțiilor imobiliare din România a fost cu 18% mai mare în luna iulie, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, ajungând la peste 59.000 de contracte, după ce luna corespondentă din 2020 a fost ușor afectată de criza sanitară cauzată de pandemie. Evoluția marchează un an de creșteri lunare consecutive din august 2020 încoace, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Primul semestru al anului a cunoscut o evoluție pozitivă de peste 33%, comparativ cu perioada corespondentă din 2020. Explozia de tranzacții din ultimele luni a culminat în octombrie 2020 cu cel mai mare volum lunar de contracte încheiate în ultimii 3 ani.

Volumul de tranzacții din 2020 a fost cu circa 12% peste cel din 2019, după ce în  trimestrul al treilea din an s-a recuperat mult din decalajul apărut în primele cinci luni. Astfel, volumul anual a reintrat pe creștere, după ce în 2019 s-au înregistrat cu 4,1% mai puține tranzacții decât în 2018, iar în 2018 cu 10,2% mai puține decât în 2017.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
dan sucu
mobexpert
lidl