EXCLUSIV Fondul suveran al Chinei, al doilea cel mai mare din lume, retrage de la vânzare rețeaua de depozite Logicor din România și decide, în schimb, să o extindă, pregătind lansarea unui program de dezvoltare locală

EXCLUSIV Fondul suveran al Chinei, al doilea cel mai mare din lume, retrage de la vânzare rețeaua de depozite Logicor din România și decide, în schimb, să o extindă, pregătind lansarea unui program de dezvoltare locală
scris joi, 06:30

Fondul suveran China Investment Corporation (CIC), al doilea cel mai mare din lume ca valoare a activelor administrate, a retras de la vânzare cele patru parcuri de depozitare românești ale rețelei europene Logicor, cumpărată în 2017, și intenționează să lanseze un program de dezvoltare locală, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

CIC a intrat pe piața românească în 2017 printr-o tranzacție catalogată drept cea mai mare din istoria pieței imobiliare europene. Fondul suveran a plătit americanilor de la Blackstone un preț de 12,25 miliarde de euro pentru portofoliul european de spații logistice Logicor, prezent cu depozite și lângă București, Ploiești și Timișoara. Parcurile logistice românești fuseseră achiziționate în trecut de la Immofinanz și au la dispoziție peste 100 de hectare de teren dedicat extinderii.

Ulterior achiziției, investitorii chinezi au scos la vânzare cele patru proprietăți din România, localizate în Mogoșoaia, Pantelimon, Ploiești și Timișoara, la un preț, estimat de Profit.ro, de peste 70 milioane de euro.

Oferte de cumpărare au depus, printre alții, dezvoltatorii imobiliari CTP, WDP și Globalworth, potrivit surselor Profit.ro, însă, în pofida propunerilor atractive, chinezii au decis să renunțe la vânzare.

Cât timp portofoliul a fost la vânzare, procesul de dezvoltare a fost oprit. Acum, că decizia a fost inversată, CIC este hotărât să reia extinderea depozitelor, cu prioritate a celor din parcul logistic din Mogoșoaia, închiriate în totalitate și unde a obținut deja autorizație de construire pentru o clădire nouă, de 35.000 de metri pătrați, potrivit reprezentanților Logicor.

Întregul portofoliu local al Logicor are o suprafață închiriabilă totală de 155.000 de metri pătrați și are printre chiriași companii precum IKEA, Coca-Cola, DPD, Profi Rom Food, Heineken sau CTDI.

Contactat de Profit.ro, reprezentantul local al Logicor nu a transmis un punct de vedere până la publicarea articolului.

EXCLUSIV Retailerul de modă LPP, cel mai mare din Polonia, și-a dublat capacitatea de depozitare din România, pe fondul COVID-19, printr-un contract cu belgienii de la WDP CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Retailerul de modă LPP, cel mai mare din Polonia, și-a dublat capacitatea de depozitare din România, pe fondul COVID-19, printr-un contract cu belgienii de la WDP

Fondul suveran al Chinei, CIC, administrează active ce depășesc 1.000 de miliarde de dolari, de peste patru ori mai mare decât Produsul Intern Brut al României. CIC este al doilea fond suveran ca mărime din lume, după fondul suveran al Norvegiei. Valoarea portofoliului românesc al CIC este insignifiantă în bilanțurile sale contabile, dar imensă pentru imaginea pieței locale, prin anvergura investitorului.

Investitorii asiatici au o pondere tot mai însemnată în volumul de tranzacții cu proprietăți comerciale realizate la nivel european în ultimii ani. Pe model CIC a ajuns în noiembrie 2016 și fondul suveran al statului Singapore în România. GIC a cumpărat rețeaua de spații de depozitare P3 de la fondul american TPG Real Estate și de la partenerul său canadian Ivanhoé Cambridge.

Recent, conglomeratul chinez Fosun, condus de un miliardar supranumit Warren Buffett al Chinei, a cumpărat de la nemții de la GLL Real Estate Partners complexul de birouri Floreasca Park de lângă Pasajul Pipera, într-o tranzacție de peste 100 milioane de euro, cu șanse să devină vedeta anului.

EXCLUSIV Familia Dobra cumpără terenul fabricii Energomontaj de lângă CET Sud și face în loc un parc de retail cu Lidl și Kaufland. Raul Ciurtin s-a retras din afacere CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Familia Dobra cumpără terenul fabricii Energomontaj de lângă CET Sud și face în loc un parc de retail cu Lidl și Kaufland. Raul Ciurtin s-a retras din afacere

De asemenea, Profit.ro a scris în exclusivitate că Shandong Dejian Group, înființat de statul chinez, pregătește avizele necesare construcției unui ansamblu rezidențial cu 460 de apartamente în cartierul Berceni, cel mai mare proiect imobiliar realizat până acum de grup în România și primul din București. Investitorul a mai dezvoltat câteva sute de apartamente în Saturn și are în lucru un alt proiect în comuna Roșu, de lângă București.

Prezența capitalului chinez pe piața românească a fost marcată anul trecut prin intrarea pe piața locală a gigantului Bank of China. Banca face parte dintr-un consorțiu care a acordat un credit de 200 de milioane de euro dezvoltatorului imobiliar Globalworth, o susținere în premieră din partea băncii chinezești pentru un investitor cu activități în România.

Totuși, brokerii imobiliari spun că interesul investitorilor chinezi pentru România este concentrat pe sectorul rezidențial și mai puțin pe proprietăți comerciale.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
cic
logicor
blackstone
immofinanz