EXCLUSIV FOTO Encore Capital Trust, cu Dan Șucu investitor principal, atrage nume noi, printre care Culiță Tărâță jr. și partenerii lui Cristi Borcea. Investesc în noile apartamente ale familiei Olaru

EXCLUSIV FOTO Encore Capital Trust, cu Dan Șucu investitor principal, atrage nume noi, printre care Culiță Tărâță jr. și partenerii lui Cristi Borcea. Investesc în noile apartamente ale familiei Olaru

Dan Șucu și Cosmin Savu-Cristescu

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 29 mai 2023

Compania de investiții imobiliare Encore Capital Trust, în care Dan Șucu este principalul investitor, i-a atras în acționariat pe fiul mijlociu al lui Culiță Tărâță și pe Corneliu și Dragoș Gâdoiu, partenerii lui Cristi Borcea în Transpeco, alături de alți investitori cunoscuți, și a investit în noul ansamblu rezidențial de lux dezvoltat de familia Mihaela și Victor Olaru, lângă complexul Stejarii al lui Ion Țiriac, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Soluțiile pentru finanțarea afacerilor locale într-un context macroeconomic și social complex, tipurile de finanțări care pot susține dezvoltarea mediului antreprenorial local, oportunitățile antreprenoriale vor fi prezentate la Conferința EU FUNDS Profit.ro FirstBank și Visa - Finanțăm digitalizarea României - Ediția a II-a.

Conferința, programată pentru 30 mai, va fi organizată, și cu sprijinul Visa, la Brașov, urmând să fie transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV

Detalii AICI

Encore Capital Trust (ECT) a încheiat două runde de atragere capital de la lansare, atrăgând peste 5,1 milioane euro de la 27 de investitori, printre care se numără Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, Marius Hanganu, co-fondator al Tremend Software, Iosif Szavuj, fondator al operatorului de telecomunicații Ines Group, Silvana Berciu, fondator în grupul de firme din care fac parte BDG Import si Loft, Ahmet Buyukhanli, dezvoltatorul complexului rezidențial Cosmopolis, și Cristian Becheanu, fondator al lanțului de farmacii Arta.

EXCLUSIV FOTO Gigantul american Oracle renunță la cel puțin jumătate din birourile sale din România. Pleacă din Sky Tower și se consolidează în Oregon Park. Tranzacția va intra direct pe locul 1 în topul celor mai mari suprafețe închiriate în acest an CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Gigantul american Oracle renunță la cel puțin jumătate din birourile sale din România. Pleacă din Sky Tower și se consolidează în Oregon Park. Tranzacția va intra direct pe locul 1 în topul celor mai mari suprafețe închiriate în acest an

Acestora li s-au alăturat Culiță Tărâță junior, fiul mijlociu al fermierului Culiță Tărâță, decedat în 2014.

Culiță Tărâță junior este al treilea mare acționar al ECT după Dan Șucu și avocatul Victor Constantinescu, potrivit datelor furnizate de termene.ro. El nu este străin de afacerile imobiliare. Anul trecut, presa locală scria că s-a asociat cu Constantin Duluțe pentru a dezvolta un cartier cu mii de locuințe pe terenul fostei fabrici Nicolina din municipiul Iași.

În acționariatul ECT au mai intrat și Corneliu și Dragoș Gâdoiu, parteneri ai familiei lui Cristian Borcea (fostul proprietar al clubului de fotbal Dinamo București) în cadrul companiei de transport produse petroliere Transpeco.

EXCLUSIV Gigantul american Adobe își mută angajații din România în clădire ce urmează a fi cumpărată de proprietarii Dedeman. Tranzacție de top CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Gigantul american Adobe își mută angajații din România în clădire ce urmează a fi cumpărată de proprietarii Dedeman. Tranzacție de top

Acționari sunt și Virgil Chirica, directorul diviziei de asigurări a Porsche Finance Group, italianul David Paggio, proprietarul My Sushi - cea mai mare fabrica de sushi din România, doctorul stomatolog Dan Pătroi, de la DP Dental Group, omul de afaceri Alexandru Răbâncă, cel care a dezvoltat lanțul de magazine Yves Rocher din 2000 până în 2016, Emil Vonvea, director în cadrul Băncii Naționale a României și fost director general adjunct al Garanti Bank și dezvoltatorul imobiliar ialomițean Constantin Mihali de la Rock Development.

Bazele ECT au fost puse de avocatul Cosmin Savu-Cristescu, managing director al grupului imobiliar Redport Capital, și de Andrei Sârbu, proprietarul companiei de consultanță imobiliară SVN Romania. 

Compania plasase până la sfârșitul lunii februarie aproximativ jumătate din fondurile atrase, în precontractarea a 170 de active imobiliare. Cea mai mare parte a acestora este formată din apartamente și parcări amplasate în nouă proiecte rezidențiale, tichetul mediu al investițiilor realizate fiind de aproximativ 290.000 de euro.

EXCLUSIV FOTO Gigantul american Oracle renunță la cel puțin jumătate din birourile sale din România. Pleacă din Sky Tower și se consolidează în Oregon Park. Tranzacția va intra direct pe locul 1 în topul celor mai mari suprafețe închiriate în acest an CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Gigantul american Oracle renunță la cel puțin jumătate din birourile sale din România. Pleacă din Sky Tower și se consolidează în Oregon Park. Tranzacția va intra direct pe locul 1 în topul celor mai mari suprafețe închiriate în acest an

În portofoliul ECT a intrat și ansamblul Pines Residence, pe care familia Olaru îl construiește pe strada Jandarmeriei din nordul Bucureștiului.

Blocurile cu 110 apartamente de lux ale proiectului s-au ridicat deja pe un teren pe care a funcționat, în trecut, o fermă a Întreprinderii Avicole de Stat Mihăilești (Avicola) din Pădurea Băneasa, care se învecinează cu complexul rezidențial de lux Stejarii, ce aparține omului de afaceri Ion Țiriac.


Acesta este cel mai nou proiect al familiei Olaru. Victor Viorel Olaru și soția sa, Mihaela, absolvenți ai facultății de Cibernetică și foști angajați ai Institutului de Cercetare a Pieței în Agricultură Kleffmann, au derulat în ultimii 15 ani mai multe proiecte imobiliare, totalizând sute de apartamente în zonele Herăstrău și Băneasa. Cei doi au dezvoltat în zona Sisești din nordul Bucureștiului un complex imobiliar cu mai multe blocuri, numit North Lane Residence.

În portofoliul ECT a intrat și ansamblul First Estates din Pipera, dezvoltat de gălățeanul Andrei Lișinschi, care a moștenit afacerea din metalurgie Profiland dezvoltată de tatăl său. First Estates va cuprinde 464 de apartamente și se construiește pe un teren ce i-a aparținut omului de afaceri George Becali.

EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Primarul Nicușor Dan cere revocarea a aproape 400 de autorizații de construire și desființare emise de Primăria Sectorului 2 în ultimele 7 luni CITEȘTE ȘI EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Primarul Nicușor Dan cere revocarea a aproape 400 de autorizații de construire și desființare emise de Primăria Sectorului 2 în ultimele 7 luni

ECT mai investește în ansamblurile rezidențiale H Pipera Lake, al dezvoltatorului israelian Hagag, Cosmopolis, Art City, dezvoltat în zona Străulești de Bog'Art, Avrig Park, dezvoltat în zona Obor de Rock Development, Infinity Nord, dezvoltat în zona Străulești de Dan Șucu și Cosmin Savu-Cristescu și Arbo Residence, dezvoltat în Mogoșoaia de Cristian Erbașu și Concelex.

Consiliul de supraveghere al ECT îl are ca președinte pe Liviu Arnăutu, fondator și partener al SAI Atlass Asset; vicepreședinte va fi Anca Gălățescu, fosta șefă a serviciului de modelare și prognoze macroeconomice din cadrul Băncii Naționale a României; și ca membrii pe conferențiarul universitar Adrian Codirlașu, vicepreședinte al CFA România; pe Traian Briciu, președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România; pe Bogdan Belciu, unul dintre cei mai cunoscuți consultanți din România, cofondator și partener al Valorem; avocata Ruxandra Jianu, parteneră a casei de avocatură Biriș Goran, Marius Hanganu de la Tremend Software și Bogdan Iliescu, fondatorul BI Corporate Finance.

viewscnt
Afla mai multe despre
encore capital trust
dan sucu
culita tarat jr.
cristi borcea