Globalworth, proprietarul clădirilor în care stau cu chirie majoritatea multinaționalelor, se îndatorează peste limita autoimpusă. Piața românească trece pe locul doi, deși are active mai valoroase

Globalworth, proprietarul clădirilor în care stau cu chirie majoritatea multinaționalelor, se îndatorează peste limita autoimpusă. Piața românească trece pe locul doi, deși are active mai valoroase
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 1 apr 2019

Gradul de îndatorare al Globalworth, proprietarul de sedii de firmă la care stau în chirie aproape toate multinaționalele din România, a crescut peste ținta grupului, stabilită la 40%, dar investitorul se angajează să își majoreze capitalul pentru a reduce indicatorul. De anul trecut, compania fondată în România de Ioannis Papalekas își obține cele mai multe venituri din Polonia. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În 2018, indicatorul „loan-to-value“, calculat de Globalworth ca raportul dintre valoarea creditelor și cea a valorii de piață a activelor sale imobiliare, a crescut abrupt de la 34% la 43,9%. Valoarea datoriilor grupului a ajuns la 1,26 miliarde de euro, la finalul anului trecut. Îndatorarea este rezultatul programului agresiv de achiziții realizat pe piața poloneză. Compania a realizat aici cinci tranzacții care au implicat investiții de peste 520 milioane euro, dintre care trei au intrat în top zece tranzacții ale anului în Polonia.

Prin această strategie, valoarea portofoliului din Polonia al Globalworth a ajuns la 1,21 miliarde de euro, foarte aproape de cea a proprietăților din România. Deși valoarea proprietăților este împărțită aproape egal între cele două piețe, veniturile din închiriere aduse de piața românească au fost de doar 57,9 milioane euro în 2018, cu 27% sub cele generate de imobilele din Polonia.

Globalworth, proprietarul clădirilor în care stau cu chirie majoritatea multinaționalelor, se îndatorează peste limita autoimpusă. Piața românească trece pe locul doi, deși are active mai valoroase

În martie 2018, pentru a ține gradul de îndatorare sub control, Globalworth a emis obligațiuni în valoare de 550 milioane euro, parte a unui program prin care mai poate emite obligațiuni de încă 950 milioane euro.

Circa 214 milioane euro obținute prin această emisiune au fost folosiți pentru a rambursa aproape toate creditele din Polonia. Ulterior, grupul a mai semnat un împrumut bancar pe șapte ani, în valoare de 100 milioane de euro, cu un consorțiu de bănci format din Landesbank Hessen-Thüringen și Deutsche Pfandbriefbank AG. În august, a mai împrumutat 46 milioane euro de la BCR pentru dezvoltarea sediului central al Renault din vestul Bucureștiului.

INFOGRAFIC Topul salariilor câștigate de șefii companiilor cu cele mai valoroase proprietăți din România CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Topul salariilor câștigate de șefii companiilor cu cele mai valoroase proprietăți din România

Chiar la finalul anului trecut, Globalworth a mai împrumutat 65 milioane de euro pe zece ani de la Erste Bank pentru refinanțarea unui credit folosit la dezvoltarea Globalworth Tower din București. Creditul a fost folosit în martie 2019.

Deși piața românească a trecut pe locul doi ca impact în portofoliul Globalworth, compania continuă să se dezvolte și aici. Anul acesta este așteptată finalizarea celui de-al treilea, și ultimul, turn din cadrul Globalworth Campus, și extinderea parcului logistic TAP din Timișoara pe încă 30 de hectare, proiecte care au o valoare de 44,7 milioane euro.

ANALIZĂ Piața românească este inundată cu clădiri de birouri la vânzare. Pe listă se află proprietăți valoroase CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Piața românească este inundată cu clădiri de birouri la vânzare. Pe listă se află proprietăți valoroase

Dezvoltatorul mai are în lucru o clădire de birouri situată între Globalworth Plaza și Green Court Bucharest, corpul B, în finalizarea căreia mai trebuie să investească circa 40 milioane euro. Pentru al doilea trimestru din 2020 este pregătită și clădirea cu numărul patru din cadrul Green Court, investiție de circa 24 milioane euro, iar în 2021 ar urma să fie construită încă o clădire de 33.000 metri pătrați, chiar lângă noul sediu Renault, o investiție de 42,4 milioane euro și o clădire de 27.000 de metri pătrați pe strada Luterană din centrul Capitalei, investiție de 40,4 milioane euro.

În martie anul acesta, Aroundtown, cel mai mare investitor imobiliar din Germania și al patrulea ca mărime din Europa, a cumpărat 11,8% din Globalworth. Noul acționar administrează active în valoare totală de 18,1 miliarde de euro. 

viewscnt
Afla mai multe despre
globalworth
ioannis papalekas
grad de indatorare
chirii
birouri