Grupul Neocity, controlat de cel mai mare grup financiar din Israel, își reactivează investițiile imobiliare din România. A fost autorizat să înceapă cel mai mare proiect al său din România

Grupul Neocity, controlat de cel mai mare grup financiar din Israel, își reactivează investițiile imobiliare din România. A fost autorizat să înceapă cel mai mare proiect al său din România
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 15 sep 2021

Grupul Neocity, fondat și condus de omul de afaceri israelian Ehud Benshach (68 de ani), a obținut autorizația de construire a primei etape dintr-un proiect amplu, cu peste 2.000 de apartamente, planificat pe malul lacului Fundeni de peste 13 ani, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

O companie a grupului Neocity a primit, recent, autorizația de construire pentru trei blocuri de apartamente cu 11 etaje, ce fac parte din prima fază a dezvoltării pregătite pe Strada Heliade între Vii, nr. 72, pe malul lacului Fundeni, conform unui Plan Urbanistic Zonal aprobat în noiembrie 2019.

Dezvoltatorul și-a propus să ridice pe terenul de 14 hectare, pe care l-a moștenit de dinainte de criza din 2007-2008, un ansamblu rezidențial cu peste 2.200 de apartamente, ce ar implica o investiție de peste 100 de milioane de euro, potrivit calculelor realizate de Profit.ro.

Planul din 2006, când a fost lansat pentru prima dată proiectul Neopeninsula din cartierul Colentina, prevedea construcția a 16 blocuri cu 2.700 de apartamente, un proiect care necesita un efort investițional estimat la 300 milioane de euro.

EXCLUSIV FOTO Cordia, unul dintre cei mai mari dezvoltatori din Ungaria, vrea să cumpere un teren pe malul lacului Floreasca de la TMK Reșița, fabrica miliardarului rus Dmitry Pumpyansky CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Cordia, unul dintre cei mai mari dezvoltatori din Ungaria, vrea să cumpere un teren pe malul lacului Floreasca de la TMK Reșița, fabrica miliardarului rus Dmitry Pumpyansky

În trecut, pe acest teren a funcționat grupul de șantiere numărul 2 al Centralei de Construcții-Montaj București.

Trebuie menționat că investitorul poate opta pentru varianta vânzării proiectului autorizat către un alt dezvoltator imobiliar, o opțiune tot mai des folosită în ultima perioadă, potrivit surselor Profit.ro din piața imobiliară.

Demararea acestui proiect, totuși, ar echivala cu reactivarea Neocity pe piața imobiliară românească. Ultima mișcare a investitorului a fost realizată în 2013, când a vândut către NEPI centrul comercial City Park din Constanța cu 81 milioane de euro, tranzacție catalogată drept cea mai mare din acel an. În ciuda mărimii, vânzarea a fost la limita profitabilității pentru israelieni în contextul în care aceștia au investit 70 milioane de euro în dezvoltare și, ulterior, încă 6 milioane euro în amenajarea etajului doi al mallului, bani din care 48,5 milioane euro au fost împrumutați de la Eurobank și National Bank of Greece.

Acesta a fost al doilea „exit“ realizat de Ehud Benshach pe piața locală, după ce în 2005 a vândut turnurile de birouri Neocity Towers de pe Calea Dorobanților, sediulul central Alpha Bank, pentru 17 milioane dolari către grupul irlandez RI Investments.

Neocity a avut în proprietate sute de hectare de teren în Brăila, Constanța și București, însă a vândut o parte dintre ele. Grupul mai are peste 20 de hectare de teren în Constanța, tot cu destinație rezidențială. Compania mai pregătește un proiect rezidențial cu 196 de apartamente în pe un teren pe care îl are în Pipera și pe care intenționa să dezvolte, în trecut, o clădire de birouri.

CTP, cel mai mare proprietar de depozite din România, a cumpărat aproximativ jumătate din halele concurentului său local Zacaria CITEȘTE ȘI CTP, cel mai mare proprietar de depozite din România, a cumpărat aproximativ jumătate din halele concurentului său local Zacaria

Până în noiembrie 2018, grupul Neocity a fost listat pe Bursa din Tel-Aviv, iar după delistare a devenit un braț al fondului de investiții Poalim Real Estate, care, la rândul său, este o subsidiară a băncii Hapoalim, cel mai mare grup financiar din Israel.

Ehud Benshach, care este și președintele Poalim Real Estate, și fratele său, Mordechai, au moștenit gigantul energetic Petrolgas din Israel, care după fuziunea cu Pazgas, în 1993, a ajuns să controleze 40% din gazul israelian. Ehud Benshach se mai numără printre acționarii companiei din energie Global Power și a fabricii de ambalaje Caniel din Israel.

Numărul tranzacțiilor imobiliare din România a fost cu 42% mai mare în luna august, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, ajungând la peste 62.000 de contracte, după ce luna corespondentă din 2020 începea să își revină din șocul cauzat de criza sanitară. Evoluția marchează un an de creșteri lunare consecutive din august 2020 încoace, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Primul semestru al anului a cunoscut o evoluție pozitivă de peste 33%, comparativ cu perioada corespondentă din 2020. Explozia de tranzacții din ultimele luni a culminat în octombrie 2020 cu cel mai mare volum lunar de contracte încheiate în ultimii 3 ani.

Volumul de tranzacții din 2020 a fost cu circa 12% peste cel din 2019, după ce în  trimestrul al treilea din an s-a recuperat mult din decalajul apărut în primele cinci luni. Astfel, volumul anual a reintrat pe creștere, după ce în 2019 s-au înregistrat cu 4,1% mai puține tranzacții decât în 2018, iar în 2018 cu 10,2% mai puține decât în 2017.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
neocity
ehud benshach
neopeninsula