INFOGRAFIC Nou record de locuințe vândute în România

INFOGRAFIC Nou record de locuințe vândute în România
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 11 ian 2023

Numărul tranzacțiilor imobiliare din România a crescut cu 0,2% în 2022, comparativ cu anul anterior, până la peste 700.000 de tranzacții, în ciuda scăderilor înregistrate pe parcursul a 8 luni din an, cu precădere în decembrie, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Acesta este cel mai bun rezultat din ultimii 6 ani, potrivit unei analize Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Tranzacțiile din 2022 marchează al treilea an consecutiv de creșteri, după ce în 2021 au fost cu  aproape 16% mai multe contracte de vânzare față de 2020, iar, anterior, în 2020 s-au înregistrat cu circa 12% mai multe tranzacții decât în 2019. Anii 2019 și 2018 au fost de scăderi.

După ce luna decembrie a anului 2021 se încheiase cu cel mai mare volum lunar de tranzacții din an, în decembrie 2022 s-a raporat o scădere de 20% a volumului, cea mai mare reducere din an. Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în decembrie 2022, în București – 13.254, Brașov – 3.748 și Ilfov – 3.151. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Olt – 107, Călărași – 112 și Teleorman – 160.

EXCLUSIV Fondul britanic de investiții First Property Group renunță surprinzător, pe ultima sută de metri, la EXIT-ul din România. Acum chiar vrea să cumpere. „Nu am văzut niciodată așa ceva, s-a schimbat peste noapte.” CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fondul britanic de investiții First Property Group renunță surprinzător, pe ultima sută de metri, la EXIT-ul din România. Acum chiar vrea să cumpere. „Nu am văzut niciodată așa ceva, s-a schimbat peste noapte.”

Trebuie precizat că volumele cuprind toate tipurile de tranzacții imobiliare, însă ponderea majoritară o au vânzările de locuințe.

Prima lună din 2022 a început în scădere puternică, cu aproape 40.000 de contracte de vânzare-cumpărare semnate, o reducere de 19% comparativ cu aceeași lună din 2021. Februarie a revenit pe creștere, cu un avans de 17%. În martie, românii au încheiat peste 72.000 de tranzacții, fiind cea mai bună lună a anului, cu 15% peste volumul lunii corespondente din 2021. Numărul tranzacțiilor imobiliare a scăzut, din nou, în aprilie, cu 4%, până la circa 53.000 de contracte, după care în mai a explodat, cu cea mai mare creștere din an, de 35%, până la peste 64.000 de contracte. Au urmat cinci luni de scădere pe linie în lunile iunie, iulie, august, septembrie și octombrie, cu varianții cuprinse între -2% și -6%. Luna noiembrie a revenit pe creștere ușoară, de 7%, până la un nivel de aproximativ 61.000 de tranzacții, pentru ca în decembrie, piața să se prăbușească.

Evoluția tranzacțiilor imobiliare a sfidat toate pronosticurile negative avansate de unii investitori imobiliari, care preconizau o scădere a volumului de vânzări pe fondul inflației crescute și a costurilor de creditare în creștere.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
tranzactii imobiliare
ancpi
locuinte