Majoritatea românilor aleg mediul online pentru a căuta o locuință

Majoritatea românilor aleg mediul online pentru a căuta o locuință
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 dec 2015

Majoritatea românilor, în proporție de 98%, care caută o casă sau un apartament aleg mediul online pentru a se informa cu privire la proprietățile disponibile pe piață.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Doar 2% dintre români au ales mediul offline pentru a căuta o proprietate.

Din cererile primite, numai 196 de clienți au ales să sune la biroul companiei venind din mediul offline, față de 9.935 clienți care au contactat firma din surse online, relevă datele firmei de consultanță imobiliară Regatta Real Estate, disponibile din întreg anul 2015.

"Digitalizarea în domeniul imobiliar nu doar că este foarte importantă, ci este vitală. În ultimii ani, ponderea cererilor venite de pe Internet a crescut substanțial, culminând cu anul 2015, când aproape toate cererile înregistrate de compania noastră au venit din mediul online", a declarat Eduard Uzunov, președintele firmei.

Potrivit datelor furnizate de Google, în România sunt aproximativ 300.000 căutari pe lună în domeniul imobiliar, dintre care un număr de 120.000 în segmentul rezidențial, 20.000 pentru imobile executate silit, 8.000 pentru spații comerciale, 2.000 pentru industrial și 1.000 pentru birouri.

Site-ul firmei imobiliare va înregistra, până la finalul acestui an, circa 400.000 de vizitatori unici și 2,5 milioane de pagini afișate. O pondere de 65% dintre aceștia sunt vizitatori noi, iar fiecare petrece în medie 5 minute pe site, vizualizând în medie 6 pagini. Circa 75% dintre vizitatori sunt din România, ceilalți venind din Marea Britanie, SUA, Italia, Germania, Franța - în total, din 218 țări.

În ceea ce privește orașele din care provin vizitatorii, în top se află  București, Londra, Ploiești, Constanța, Pitești, Brașov, Timișoara, Craiova și Cluj-Napoca - în total au fost înregistrați vizitatori din aproape 7.000 de orașe din întreaga lume.

Cele mai căutate oferte pe site-ul firmei care a efectuat analiza au fost, în ordine, vile de vânzare - 70.000 de vizitatori unici, apartamente de vânzare - 63.000 de vizitatori unici, apartamente de închiriat - 35.000 de vizitatori unici și executari silite - 33.000 de vizitatori unici.

viewscnt
Afla mai multe despre
regatta
internet
locuinte