Mansardele, cele mai căutate imobile în cel mai prost an de vânzări din istoria RA-APPS

Mansardele, cele mai căutate imobile în cel mai prost an de vânzări din istoria RA-APPS
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 6 ian 2018

Mansardele au fost în 2017 printre cele mai de succes proprietăți imobiliare puse în vânzare de către RA-APPS, în cel mai prost an din istoria vânzărilor de active din portofoliul Regiei. RA-APPS și-a scăzut anual volumul vânzărilor, strângând astfel, în 2017, doar 2,6 milioane euro, adică un sfert din încasările anului precedent.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Profit.ro a avertizat anterior că, după ce în 2016 a înregistrat cele mai slabe încasări din vânzarea imobilelor aflate în administrare, Regia Autonomă Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) și-a încetinit drastic ritmul de vânzări în 2017. Astfel, în primele 7 luni ale anului, Regia, care se află în topul companiilor de stat cu cele mai mari pierderi, nu vânduse decât 10 apartamente, toate în cadrul unei singure licitații.

Datele oficiale arată că, în perioada 2013-2016, Regia a vândut 296 de imobile, cu plata integrală și în rate, în valoare totală de 60 milioane de euro, dar pentru vânzarea cărora a cheltuit peste 18 milioane de euro. RA-APPS a virat din vânzări cea mai mare parte din cele 20 milioane de euro către bugetul de stat, conform legislației care prevede virarea la buget a 50% din profitul obținut.

RA-APPS se apropie de 1 milion euro pierderi anuale de pe urma Hotelului Triumf și a Clubului Floreasca CITEȘTE ȘI RA-APPS se apropie de 1 milion euro pierderi anuale de pe urma Hotelului Triumf și a Clubului Floreasca

În 2016, RA-APPS a vândut 36 de imobile cu plata integrală, contravaloarea acestora fiind de 9,85 milioane de euro, deși ținta de vânzări fusese stabilită la 32,7 milioane de euro.

Ținta era cea mai temperată din ultima perioadă, în condițiile în care regia își propunea de fiecare dată venituri de 40-44 de milioane de euro, niciodată atinse.

Valoarea vânzărilor a fost majorată considerabil prin cedarea hotelului și restaurantului Gloria din centrul municipiului Suceava pentru prețul de 2,46 milioane euro (inclusiv TVA).

Pentru cele 9,85 milioane de euro încasate, Regia susține că a cheltuit aproape 4 milioane de euro, reprezentând deduceri privind publicitatea și procedurile de vânzare, valoarea neamortizată a imobilului vândut și a investițiilor neamortizate și făcute de RA-APPS în imobil. Prin urmare, către bugetul de stat au mai fost virate, în 2016, circa 2,9 milioane de euro.

Deși Hotelul Triumf a avut anul trecut o pierdere de circa 2 milioane lei, RA-APPS spune că este profitabil și îl preia de la MAE CITEȘTE ȘI Deși Hotelul Triumf a avut anul trecut o pierdere de circa 2 milioane lei, RA-APPS spune că este profitabil și îl preia de la MAE

În 2017, RA-APPS a strâns doar un sfert din suma obținută pe imobile în 2016

Faptul că Regia și-a redus substanțial vânzările în ultimii doi ani pare să nu mai reprezinte un fapt îngrijorător pentru Guvern, care are în subordine Regia. 2017 reprezintă însă recordul istoric negativ al Regiei, când sumele strânse din înstrăinarea activelor imobiliare proprii depășete cu puțin 25% din vânzările anului precedent.

Astfel, conform datelor oficiale analizate de Profit.ro, RA-APPS a vândut pe parcursul anului trecut imobile în valoare totală de doar 2,6 milioane de euro.  

Regia a vândut 15 apartamente, majoritatea în clădiri interbelice din centrul Capitalei, cu prețuri între 70.000-120.000 euro, dar o competiție acerbă s-a dat pentru cele 5 apartamente de mansardă puse în vânzare în aceste clădiri.

Pentru o mansardă situată între Piața Universității și Piața Romană, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, cu o suprafață generoasă de 58 metri pătrați, cumpărătorul a plătit în total 109.000 euro. Pentru cea mai mică (doar 31 metri pătrați) și ieftină mansardă, cumpărătorul a trebuit să plătească 60.000 de euro.

În acest context, cel mai mare preț obținut de RA-APPS anul trecut a fost pentru un teren agricol de 1,7 hectare din comuna Măgurele, respectiv 394.604 euro.

Sala Palatului, proiectată de comuniști, va fi renovată cu 30 milioane euro, printr-un împrumut de 180 milioane euro pe 20 ani de la BDCE, după ce dirijori faimoși au reclamat condiții proaste la concerte CITEȘTE ȘI Sala Palatului, proiectată de comuniști, va fi renovată cu 30 milioane euro, printr-un împrumut de 180 milioane euro pe 20 ani de la BDCE, după ce dirijori faimoși au reclamat condiții proaste la concerte

Lipsa de performanță a Regiei vine în contrast cu decizia guvernanților de a scuti instituția de obligatitivitatea selectării unui management corporativ. Guvernul Cioloș declanșase procesul de selectare a unor manageri cu experiență, dar noii guvernanți au scutit complet Regia de la astfel de exigențe, deși RA-APPS se situează de ani buni în ”topul” celor mai păguboase firme cu acționariat de stat, cu o pierde de 50,3 milioane lei.

Mai mult, în condițiile în care RA-APPS ratează în fiecare an ținta de vânzări de imobile aflate în administrarea proprie și în proprietatea privată a statului, iar din fondurile strânse altfel ar trebui să asigure întreținerea sediilor de instituții publice, Guvernul va aloca din bugetul propriu sumele necesare pentru întreținerea sediilor Administrației Prezidențiale, Parlamentului, Curții Constituționale și ministerelor.

viewscnt
Afla mai multe despre
ra-apps
vanzare
apartament
mansarda
imobil