Numărul imobilelor vândute, în scădere

Numărul imobilelor vândute, în scădere
scris 14 dec 2020

În luna noiembrie 2020 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 60.183 de imobile, cu 23.492 mai puține față de luna octombrie a anului 2020. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna noiembrie a acestui an este cu 11.823 mai mare față de perioada similară a anului trecut.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna noiembrie 2020, în București – 12.132, Ilfov – 5.498 și Cluj – 3.456. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Caraș Severin – 227, Olt – 233 și Călărași – 278.

FOTO Topul celor mai scumpe vile din București CITEȘTE ȘI FOTO Topul celor mai scumpe vile din București

Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna noiembrie 2020, a fost de 24.828, cu 6.656 mai mic față de luna noiembrie 2019. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 7.307, Ilfov – 2.121 și Brașov 1.248. La polul opus se află județele Caraș Severin – 51, Sălaj – 53 și Harghita – 66.

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a unsprezecea lună a anului 2020 sunt Galați – 438, Buzău – 406 și Dolj – 375.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
ancpi
vanzare apartamente