Afacerile din comerțul cu amănuntul au crescut cu 11,4% în noiembrie

Afacerile din comerțul cu amănuntul au crescut cu 11,4% în noiembrie
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 ian 2018

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul, considerat cel mai important indicator al consumului populației, a încetinit în a 11-a lună a anului trecut, înregistrând un avans de 11,4% față de noiembrie 2016, ritm scăzut față de cel înregistrat în luna precedentă, arată datele publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În octombrie, cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a crescut cu 13,6% față de octombrie 2016, serie brută, după un avans de 13,7% în septembrie și de 15,9% în august, scrie News.ro.

Datele oficiale, care exclud vânzările de autovehicule și motociclete, arată că afacerile din comerț au fost susținute în noiembrie în special de vânzările de carburanți, care au urcat cu 13,8% față de a 11-a lună din 2016.

Vânzările de produse nealimentare au urcat cu 12% față de noiembrie 2016, iar cele de alimente, băuturi și tutun - cu 9,2%.

Retailerul român PPT, în plină expansiune regională și locală, l-a adus la București, ca administrator, pe polonezul Lech Przemieniecki, CEO 5 ani la TXM, concurentul Pepco din România CITEȘTE ȘI Retailerul român PPT, în plină expansiune regională și locală, l-a adus la București, ca administrator, pe polonezul Lech Przemieniecki, CEO 5 ani la TXM, concurentul Pepco din România

Comparativ cu luna octombrie, afacerile din comerțul cu amănuntul au crescut în noiembrie cu 2,4%, pe serie brută, și cu 0,7% în cifre ajustate la influențele sezoniere și în funcție de numărul de zile lucrătoare, indicatorul cel mai urmărit de analiști.

Cumulat pe primele 11 luni, afacerile din comerțul cu amănuntul au crescut cu 10,3% pe serie brută și cu 9,4% în cifre ajustate, motorul principal al creșterii fiind reprezentat de vânzările de produse nealimentare (+13% după primele 11 luni, serie brută).

Vânzările din sectorul de retail au fost stimulate în 2016 și 2017 de măsurile fiscale ale guvernului, care a redus taxele și a majorat salariile bugetarilor, pensiile și salariul minim.

În 2016, cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a crescut cu 13,5% față de anul precedent, cel mai înalt ritm din 2007. În 2015, cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul crescuse cu 8,9% față de anul precedent, după un avans de 7% în 2014. 

viewscnt
Afla mai multe despre
comert cu amanuntul
ins