Alibaba își schimbă directorul financiar și se sparge în două noi unități, după cea mai slabă evoluție din ultimele 11 luni

Alibaba își schimbă directorul financiar și se sparge în două noi unități, după cea mai slabă evoluție din ultimele 11 luni
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 dec 2021

Alibaba Group Holding își va reorganiza afacerile internaționale și interne de comerț electronic și își va înlocui directorul financiar.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Grupul va forma două noi unități, una pentru eccomerce-ul internațional și una pentru eccomerce-ul din China, conform Reuters.

Alibaba a pierdut 500 de miliarde de dolari din capitalizare, comparativ cu vârful înregistrat în urmă cu câțiva ani. 

Luna trecută, acțiunile Alibaba au scăzut cu circa 10%, în urma celei mai mici creșteri anuale a veniturilor anticipată de companie de la listarea la bursă în 2014, în timp ce rezultatele financiare aferente trimestrului al doilea au ratat așteptările din cauza încetinirii consumului, a concurenței intense și a regulilor mai stricte impuse de autoritățile de reglementare din China.

A fost cea mai slabă evoluție din ultimele 11 luni, după ce compania a anticipat un avans de 20%-23% al veniturilor anuale.

VIDEO PROFIT NEWS TV - CEO Omniasig: Punerea în practică a plafonării tarifelor RCA, pe fondul creșterii cheltuielilor cu daunele, poate conduce la închiderea asigurătorului CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV - CEO Omniasig: Punerea în practică a plafonării tarifelor RCA, pe fondul creșterii cheltuielilor cu daunele, poate conduce la închiderea asigurătorului

Directorul general al grupului, Daniel Zhang, a spus că intensificarea concurenței și încetinirea consumului în China sutn principalele motive pentru încetinirea creșterii veniturilor.

Pentru trimestrul încheiat pe 30 septembrie, veniturile Alibaba au urcat cu 29%, la 200,69 miliarde de yuani (31,44 miliarde dolari), cel mai lent ritm din ultimele șase trimestre. Analiștii anticipau venituri de 204,93 miliarde yuani.

Alibaba a anunțat că va continua să investească masiv în domenii precum Taobao Deals, un serviciu de comerț electronic care vizează orașe mai mici, și inițiative offline.

viewscnt
Afla mai multe despre
alibaba
actiuni