Ce planuri are gigantul francez Lactalis după preluarea Albalact

Ce planuri are gigantul francez Lactalis după preluarea Albalact
scris 28 iul 2016

Francezii de la Lactalis nu vor să facă schimbări nici în rândul conducerii, nici în rândul angajaților Albalact și nici nu au în plan închiderea unităților de producție ale companiei preluate de la antreprenorul român Raul Ciurtin. În schimb, printre planurile pe care le are gigantul francez, cel mai mare procesator de lapte la nivel mondial, se numără creșterea prezenței pe piața românească de brânzeturi.

”România are o tradiție în producția grupului Lactalis, în calitate de lider european pe piața produselor de brânză cu denumire de origine controlată, dorește să o promoveze. Costurile efective pentru intrarea pe o piață de consum importantă, cum este Bucureștiul, depind de mărimea capacităților de producție și de distanțele dintre orașe”, potrivit unui raport trimis Bursei de Valori.

În acest sens, intențiile Lactalis sunt de a concentra producția de brânzeturi în unitățile din zona Moldovei. În plus, compania ia în calcul și exporturile de brânzeturi către statele din vecinătate, lucru pentru care francezii au prevăzut ”investiții substanțiale”.

În România LaDorna, brandul deținut de francezii de la Lactalis, are mai multe fabrici, majoritatea situate în partea de nord-est a țării. La rândul său, Albalact deține două fabrici de lactate - Albalact la Oiejdea și Rarăul la Câmpulung Moldovenesc - și o firmă de transport - Albalact Logistic, și are peste 900 de angajați.

Pe segmentul laptelui proaspăt și iaurtului, acolo unde Albalact avea o poziție dominantă, grupul francez are în plan investiții în cercetare și dezvoltare pentru crearea de ”noi produse pe gustul consumatorului român”.

De asemenea, pentru a asigura laptele necesar procesării pe tot parcursul anului (atunci când producția internă nu este suficientă), Lactalis intenționează să se concentreze pe produsele secundare, cum ar fi zerul.

”Emitentul (Albalact n.r.), prin filialele sale, deține instalații de uscare a produselor secundare, precum zerul. Astfel, capacitățile de uscare din Câmpulung permit o bună gestionare a sezonalității laptelui, pe care Ofertantul (B.S.A. International, parte a grupului Lactalis – n.r.) își propune să o valorifice în perioada următoare preluării activității”, se mai arată în raportul trimis Bursei de Valori.

Compania are un portofoliu de peste 150 de produse, comercializate sub cele cinci branduri ale sale: Zuzu, Fulga, De Albalact, Rarăul și Poiana Florilor.

Lactalis lansează ofertă de preluare voluntară la Albalact la prețul de 0,5252 lei/acțiune CITEȘTE ȘI Lactalis lansează ofertă de preluare voluntară la Albalact la prețul de 0,5252 lei/acțiune

Grupul Albalact, a raportat venituri nete de 444 de milioane de lei anul trecut (100 milioane de euro), în creștere cu 8,9% față de cele 408,1 milioane de lei (91 milioane de euro) înregistrate în 2014, potrivit rezultatelor financiare consolidate.

Profitul net obținut de grupul de companii Albalact în 2015 se ridică la 12,6 milioane de lei (2,8 milioane de euro), în creștere substanțială de la cei 812.000 de lei înregistrați în anul precedent.

În primul trimestru al acestui an, grupul a avut venituri nete de 125,3 milioane de lei (27,8 milioane de euro), în creștere cu 18,3% față de cele înregistrate în aceeași perioadă din 2015. Profitul a crescut și el de 2,4 ori, la 8,5 milioane lei (1,8 milioane euro).

De asemenea, pentru anul în curs, și-a bugetat afaceri în ușoară creștere, până la 456,3 milioane de lei (102 milioane de euro), potrivit deciziei adunării generale a acționarilor.

În ceea ce privește conducerea companiei, Lactalis va numi un nou consiliu de administrație, ca urmare a demisiei membrilor actualului consiliu, dar francezii menționează clar, potrivit documentului citat, că ”nu intenționează să schimbe conducerea și/sau personalul Emitentului, să închidă locațiile de producție ale Emitentului”.

Compania Albalact din Alba Iulia a fost înființată în 1971, iar după 1990, devine societate pe acțiuni în proprietatea statului. Este listată la Bursa de Valori București, în 1996, iar trei ani mai târziu, familia Ciurtin (Petru și fiul său, Raul) preia pachetul majoritar de acțiuni al companiei. Raul Ciurtin a fost însă cel care a dezvoltat compania, iar brandurile pe care le-a lansat pe piață (dintre care cele mai cunoscute sunt Fulga și Zuzu) au ajutat la propulsarea companiei pe prima poziție în topul producătorilor de lactate.

La finalul lunii ianuarie a acestui an, compania din Alba Iulia a anunțat că va fi preluată de grupul francez Lactalis, care deține în România lactatele LaDorna și ocupă locul 7 pe piața lactatelor, tranzacția fiind agreată de către acționari.

Încă de atunci, a fost făcută precizarea că Lactalis intenționează să inițieze o ofertă publică de preluare voluntară pentru întregul pachet de acțiuni al Albalact. Ciurtin deținea indirect acțiuni Albalact prin Crisware Holdings Limited și Croniar Holdings Limited. 

Antreprenorul român a explicat, pentru Profit.ro, imediat după anunțarea preluării, că va ieși de tot din Albalact ”după implementarea tranzacției, probabil după o perioadă scurtă de tranziție. Trazacția poate avea loc după aprobarea Consiliului Concurenței”.

Raul Ciurtin a precizat că, în cazul în care va începe o nouă afacere, aceasta nu va mai fi tot în domeniul lactatelor.

”Cu laptele am terminat, în domeniul acesta nu mai fac nimic”, a spus pentru Profit.ro, antreprenorul Raul Ciurtin.

Raul Ciurtin despre vânzarea Albalact către Lactalis: Era momentul. Cu laptele am terminat! CITEȘTE ȘI Raul Ciurtin despre vânzarea Albalact către Lactalis: Era momentul. Cu laptele am terminat!

Printre principalii competitori ai Albalact pe piața locală se numără FrieslandCampina, Danone, Covalact, Olympus.

Lactalis este lider la nivel mondial în industria procesării laptelui și deține multe branduri internaționale de succes, precum President, Parmalat, Galbani. Grupul, care a fost fondat în 1933 în Laval (Mayenne), în vestul Franței, are în prezent 75.000 de angajați și deține peste 230 de fabrici situate în 43 de țări la nivel mondial.

În 2015, Grupul Lactalis a avut o cifră de afaceri de 17 miliarde de euro.

În România, francezii dețin brandul de lactate LaDorna, cumpărat în 2008 de la omul de afaceri Jean Valvis. Pe plan local, grupul Lactalis deține firmele Lactalis Romania S.R.L., Dorna Lactate S.A., Dorna S.A. și Parmalat Romania S.A.

Pe piața locală, nucleul companiei este reprezentat de producția laptelui UHT, LaDorna fiind primul producător de lapte UHT din România, cu o investiție de tip greenfield realizată în zona Vatra Dornei. Portofoliul de lapte UHT al brandului include o gamă diversă de produse: lapte ecologic, lapte clasic, lapte cu vitamine, lapte cu calciu și vitamina D3 și lapte cu conținut redus de lactoză, potrivit informațiilor disponibile pe site-ul producătorului.

Portofoliul LaDorna include și lactate bio, iar la produsele de la categoria brânzeturi LaDorna variază de la telemea, cașcaval, emmental, urdă, cremă de brânză și perle de brânză cu smântână.

Anul trecut, Dorna Lactate, producătorul brandului LaDorna,cea mai mare companie deținută de francezi pe plan local, a avut afaceri de 180 de milioane de lei și pierderi de 13,2 milioane de lei. De altfel, în ultimii trei ani (2013-2015), compania nu a mai reușit să ajungă pe profit, înregistrând pierderi cumulate de aproape 39 de milioane de lei (circa 9 milioane de euro), potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe.

Anul trecut, compania avea 441 de angajați.

viewscnt
Afla mai multe despre
albalact
raul ciurtin
lactalis