Coca-Cola - pe profit puternic în creștere, dar vine impactul pandemiei

Coca-Cola - pe profit puternic în creștere, dar vine impactul pandemiei
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 apr 2020

Profitul Coca-Cola a crescut cu 65% în primul trimestru al acestui an, până la 2,775 miliarde dolari, dar reprezentanții companiei au avertizat că aceasta va suferi "un impact material" în 2020, determinat de măsurile de distanțare socială și izolare impuse la nivel internațional pentru contracararea pandemiei de COVID-19, relatează agenția EFE.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Compania multinațională cu sediul în Atlanta (SUA) și-a publicat marți rezultatele financiare și a anunțat că a facturat 8,601 miliarde dolari în perioada ianuarie - martie, în scădere cu 1% față de aceeași perioadă a exercițiului financiar anterior, și a semnalat că la finele lunii februarie "volumul a crescut cu 3%, excluzând China", arată Agerpres.

Totuși, compania a explicat într-un comunicat că în martie, odată cu propagarea globală a pandemiei, "țările au intensificat măsurile de distanțare socială și izolare", ceea ce a dus "la schimbări semnificative ale comportamentului de cumpărături ale consumatorilor" pe piețele din toată lumea unde operează.

FOTO Protecția Consumatorului a închis temporar alte două piețe din București CITEȘTE ȘI FOTO Protecția Consumatorului a închis temporar alte două piețe din București

În acest sens, Coca-Cola a subliniat că a observat "aprovizionarea" consumatorilor de pe unele piețe, urmată de "niveluri de cerere apropiate de normal mai normale și un puternic avans al comerțului electronic", iar toate acestea se vor reflecta în rezultatele din al doilea trimestru.

viewscnt
Afla mai multe despre
coca cola
magazin