Deținătorul francizei KIKO Milano în Europa de Sud-Est pregătește deschiderea primelor magazine în România

Deținătorul francizei KIKO Milano în Europa de Sud-Est pregătește deschiderea primelor magazine în România
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 29 ian 2021

Distribuitorul elen de îmbrăcăminte și cosmetice Fais Group, deținătorul francizei principale pentru brandul de cosmetice KIKO Milano în Grecia, Cipru, România și Bulgaria, a deschis al treilea magazin din Grecia sub acest brand și pregătește extinderea pe celelalte trei piețe, vizând o rețea de 40 de magazine.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

KIKO Milano, companie controlată de familia italiană Percassi, a încheiat un parteneriat de franciză cu Fais Group în 2020. Primul magazin KIKO din Grecia a fost deschis la Atena în septembrie, rețeaua locală fiind extinsă recent cu două noi unități, amplasate în Salonic.

În următorii ani, Fais Group vrea să ajungă la o rețea de aproximativ 40 de magazine în Grecia, Cipru, România și Bulgaria. Grupul elen nu a specificat un calendar pentru planul de expansiune.

ProfiCircle, startup fondat de doi antreprenori români, se extinde în afara României CITEȘTE ȘI ProfiCircle, startup fondat de doi antreprenori români, se extinde în afara României

Fondată în 1997 de frații Antonio și Stefano Percassi, KIKO Milano operează 950 de magazine fizice în 23 de țări și un canal de e-comerț ce acoperă peste 30 de țări, având 7.500 de angajați.

Antonio Percassi este creditat de Forbes cu o avere de 1,2 miliarde de dolari.

Antreprenorul italian, care a adus brandul Zara în Italia la începutul anilor 2000, deține, printre altele, clubul de fotbal Atalanta BC, precum și o participație importantă la proiectul de real estate Westfield Milano, estimat să devină cel mai mare centru de shopping din Europa la finalizarea lucrărilor, în 2022.

viewscnt
Afla mai multe despre
kiko milano
antonio percassi
fais group
magazine kiko milano romania
cosmetice
cosmetice profesionale