Seimul, camera inferioară a Parlamentului, a aprobat joi un proiect care introduce la nivel național interdicția vânzării băuturilor alcoolice între orele 22.00 și 06.00. De asemenea, extinde restricțiile privind publicitatea, inclusiv asupra berii.
Proiectul a fost adoptat cu 400 de voturi pentru, 29 împotrivă și patru abțineri. Pentru a intra în vigoare, documentul trebuie să treacă și de Senat.
Interdicția nocturnă ar urma să se aplice vânzărilor pentru consum în afara localurilor. Barurile, restaurantele și aeroporturile se numără printre excepțiile prevăzute de proiect, arată G4Food.ro.
Măsuri asemănătoare funcționează deja în mai multe orașe poloneze. În dezbaterile parlamentare au fost prezentate, de exemplu, date potrivit cărora, după introducerea restricțiilor în Cracovia, sesizările către poliție legate de alcool au scăzut semnificativ.
Proiectul urmărește să transforme restricția nocturnă într-o regulă valabilă la nivelul întregii țări.
O altă schimbare importantă privește publicitatea. Proiectul extinde interdicția asupra tuturor băuturilor alcoolice, ceea ce înseamnă că excepția de care beneficiază în prezent berea ar urma să fie eliminată. Restricțiile ar acoperi și promovarea unor variante fără alcool comercializate sub aceleași mărci și elemente vizuale ca produsele alcoolice, pentru a limita ceea ce susținătorii măsurii consideră publicitate indirectă.
Proiectul prevede, de asemenea, majorarea taxelor pentru autorizațiile de comercializare a alcoolului și sancțiuni mai severe pentru încălcarea regulilor.
Noile prevederi au provocat reacții din partea industriei. Bartłomiej Morzycki, directorul general al Asociației Berarilor din Polonia, a susținut că interzicerea publicității la bere poate avea consecințe și pentru alte sectoare, inclusiv sportul și evenimentele culturale.
Reprezentanții industriei argumentează că reducerea posibilităților de promovare ar putea diminua interesul economic al companiilor pentru sponsorizarea festivalurilor sau a cluburilor sportive. Morzycki a criticat anterior amploarea restricțiilor, susținând că piața berii din Polonia este deja în scădere.
Sectorul vinului a obținut însă unele concesii în timpul negocierilor parlamentare. Potrivit informațiilor citate de Mediafax, anumite evenimente dedicate asocierii vinului cu mâncarea vor putea fi exceptate de la o parte dintre restricții. Sunt vizate manifestările educaționale, de turism viticol sau culinar, inclusiv târgurile, festivalurile și sărbătorile recoltei, unde pot avea loc prezentări și degustări.
Separat, în Parlament a fost analizată și o inițiativă care urmărește stabilirea unor reguli clare pentru activitățile informative, culturale, enoturistice și culinare legate de produsele vitivinicole.
În România, începând cu luna iulie, comercializarea și consumul băuturilor alcoolice cu o concentrație alcoolică de până la 5,5% în volum vor fi permise în incinta arenelor sportive, conform unui proiect de lege promulgat de președintele Nicușor Dan.
Proiectul fusese declarat ca adoptat de Senat la începutul lunii aprilie, fiind votat de partidele de la putere, cu excepția UDMR, care a contestat procedura de vot, mai exact faptul că proiectul de lege a fost inițiat ca lege organică, dar a fost votat ca lege ordinară.
În cele din urmă, deși declarat de președintele de ședință de la Senat ca adoptat cu amendamente, proiectul a trecut tacit și fără modificări de prima cameră a legislativului.
Ulterior, la finele iunie, proiectul a fost adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților.
















