La acel moment, prețul a scăzut la 1,99 lei.
Tot atunci a ieftinit și cozanacul, la 39,99 lei.
Acum, prețul afișat pentru un covrig a revenit la 2,50 lei.

“Costurile de producție continuă să crească și reflectă o perioadă grea, care nu a apărut peste noapte și care nu se va rezolva rapid.
Chiar și așa am decis să absorbim această presiune și să menținem noul preț atât timp cât condițiile de producție o vor permite.
Vedem aceeași realitate pe care o văd și clienții noștri în fiecare zi, așa că vom păstra cât mai accesibil unul dintre cele mai populare produse din categoria consumului rapid. Covrigul este cel mai simplu și mai convenabil produs din meniu, nu e un lux și nici n-ar trebui să devină unul”, anunța în primăvară Tinervis Group.
La nivelul ultimilor ani, lanțul de patiserii Luca și-a consolidat poziția de lider al pieței de patiserii în România, deschizând peste 70 de noi unități și depășind astfel 180 de unități proprii.
Compania care deține covrigăriile Luca, care a anunțat recent atingerea pragului de 200 de locații în România și Polonia, a ajuns pe piața locală anul trecut la afaceri de 815 milioane lei, de la 617 milioane lei în anul precedent.
Compania este deținută integral de Adragai George.
















