FOTO Lucrările de modernizare interioară a centrului comercial TOM Carrefour din Constanța au fost încheiate

Prima etapă a lucrărilor de modernizare a centrului TOM Carrefour din Constanța, începute în ianuarie acest an și care presupun o investiție de circa 2 milioane euro pentru refacerea integrală a spațiilor interioare, a fost încheiată, iar a doua etapă, care vizează schimbarea fațadei și a teraselor pietonale, va fi lansată în luna septembrie și încheiată până la sfârșitul acestui an, anunță grupul francez Catinvest, care deține 4 centre comerciale în România, precum Esplanada și Orhideea din București și Electroputere Parc din Craiova.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider

“TOM Carrefour este o investiție strategică pe care am demarat-o în 2006, odată cu achiziția centrului comercial, și pe care vrem acum să o consolidăm prin modernizarea integrală a centrului, în două etape, iar ulterior prin extinderea galeriilor comerciale”, a declarat Jibril Semour, director general al Catinvest Eastern Europe, cu sediul central la București.

EXCLUSIV Nepotul lui Mircea Lucescu, Matei, vrea să reînvie brandul Bere Grivița CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Nepotul lui Mircea Lucescu, Matei, vrea să reînvie brandul Bere Grivița

În prezent, centrul comercial TOM are o suprafață totală închiriabilă de 44.500 de metri pătrați, iar gradul de ocupare este de 98%, având o structură mixtă de peste 85 de chiriași, printre care hypermarketul Carrefour, Decathlon, Intersport, Adidas, Flanco, Media Galaxy, Brico Depot, Pepco, Jysk, CCC, Sephora, KFC etc.

Parte din grupul francez Catinvest deținut de antreprenorul Bertrand Catteau, Catinvest Eastern Europe - cu sediul central la București - deține și operează 6 centre comerciale din România, Ungaria și Cehia, cu o suprafață închiriabilă totală de peste 275.000 de metri pătrați. În România, Catinvest Eastern Europe a intrat în 2003 și are în proprietate Esplanada și Orhideea din București, precum și Tom din Contanța și, începând din acest an, Electroputere Parc din Craiova.

FOTO Lucrările de modernizare interioară a centrului comercial TOM Carrefour din Constanța au fost încheiate

FOTO Lucrările de modernizare interioară a centrului comercial TOM Carrefour din Constanța au fost încheiate
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0963 +0.0047+0.09 %
1 USD4.3898 +0.0246+0.56 %
1 GBP5.8842 +0.0180+0.31 %
1 CHF5.4805 +0.0101+0.18 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite