INFOGRAFIC Necesarul de alimente al populației poate fi acoperit din surse interne

INFOGRAFIC Necesarul de alimente al populației poate fi acoperit din surse interne
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 apr 2020

La momentul de față, România are capacități de producție care ar putea asigura în întregime necesarul de alimente al populației.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Gemini Solutions: tehnologii care scriu viitorul CITEȘTE ȘI Gemini Solutions: tehnologii care scriu viitorul

Potrivit unui studiu realizat  de Termene.ro, în intervalul 2014 – 2018, necesarul de consum ar fi putut fi acoperit în proporție de 100% de capacitățile de procesare interne, pe când în cazul anului 2019 previziunile specialiștilor indică un grad de acoperire care se apropie de 100%. Cei mai buni ani din acest punct de vedere au fost anii 2015 și 2016 când capacitatea României a depășit cu peste 10% consumul.

Firmele care nu-și pot onora contractele din cauza pandemiei COVID-19 ar trebui să renegocieze cu partenerii. Va fi o explozie de dosare în instanță, iar soluționarea cazurilor de forță majoră sau de impreviziune poate dura foarte mult CITEȘTE ȘI Firmele care nu-și pot onora contractele din cauza pandemiei COVID-19 ar trebui să renegocieze cu partenerii. Va fi o explozie de dosare în instanță, iar soluționarea cazurilor de forță majoră sau de impreviziune poate dura foarte mult

INFOGRAFIC Necesarul de alimente al populației poate fi acoperit din surse interne

Deși datele oficiale ale anului 2019 nu sunt încă finalizate, toate elementele converg spre aceeași concluzie: companiile care au ca domeniu principal de activitate, comerțul preponderent cu produse alimentare, băuturi și tutun au depășit 90 de miliarde de lei venituri (conform Ministerului de Finanțe) pe când cheltuielile pe care populația le realizează pentru aceste tipuri de produse au depășit 62 de miliarde de lei (conform INS).

Sixt Group România - Partener de mobilitate în Programul National de Educație pentru Siguranță în România dezvoltat de Asociația E.D.I.T. CITEȘTE ȘI Sixt Group România - Partener de mobilitate în Programul National de Educație pentru Siguranță în România dezvoltat de Asociația E.D.I.T.

Discrepanța dintre veniturile companiilor care asigură populația cu produse alimentare și cheltuielile pe care aceasta din urmă le realizează pentru aceste tipuri de produse este cauzată de doi factori:

- Toate companiile din domeniul comerțului cu alimente (inclusiv băutură și tutun) au în ofertă o serie de produse din alte categorii care sunt achiziționate frecvent, dar care nu fac parte din categoria analizată;
- Datele provin din două surse, Ministerul Finanțelor respectiv Institutul Național de Statistică, existând așadar mici inadvertențe.

Prognozele meteorologice devin mai puțin fiabile din cauza pandemiei CITEȘTE ȘI Prognozele meteorologice devin mai puțin fiabile din cauza pandemiei

În ambele cazuri, se poate observa că de la an la an, din punct de vedere valoric, atât consumul de alimente al populației precum și veniturile comercianților au crescut într-un ritm accelerat. O parte din creștere este cauzată de creșterea prețurilor de consum, dar un alt motiv relevant al acestui trend este și înclinația spre consumerism, tot mai vizibilă și la nivel național.

INFOGRAFIC Necesarul de alimente al populației poate fi acoperit din surse interne


Veniturile obținute de capacitățile de producție ale industriei alimentare (inclusiv băuturi și țigări) au crescut anual până la aproximativ 61 miliarde lei – valoarea previzionată de către experții Termene pentru anul 2019. 

Se poate observa așadar că, veniturile pe care le-au generat companiile mai sus amintite au depășit în fiecare an costurile populației pentru achiziția de produse alimentare, doar în anul 2019 anticipându-se o valoare negativă de aproximativ 1 miliard de lei.

Între prețul de vânzare al producătorului și cel de achiziție de pe raft al populației mai sunt o serie de costuri cel mai important fiind cel cu transportul produselor.

INFOGRAFIC Necesarul de alimente al populației poate fi acoperit din surse interne

Cel mai important element al industriei alimentare este existența materiei prime din care sunt produse alimentele, lucru vizibil în cazul de față prin numărul de companii care activează în sectorul producției agricole (producția vegetală și producția animalieră). 

La momentul de față, veniturile generate de întregul sector agricol al României s-au apropiat de 40 miliarde lei în creștere de la aproximativ 30 miliarde lei cât înregistra în anul 2015 (cel mai slab an din ultimii 5).

Valoarea comercializată de aceste companii reprezintă în medie 65% din valoarea de vânzare a produselor finite, dar spre deosebire de comerț unde existența mărfii este cel mai important element, în cazul producției, pe lângă materia primă (a cărei existență este foarte importantă), în prețul final al produsului sunt cuprinse multe alte costuri a căror pondere este de asemenea relevantă, costuri  precum salariile muncitorilor din fabrici, existența unor linii de producție a căror cost este vizibil prin amortizare, energia electrică necesară funcționării acestora, etc.

INFOGRAFIC Necesarul de alimente al populației poate fi acoperit din surse interne

Probabil că în contextul crizei cu care se confruntă în acest moment lumea, unii dintre cei mai esențiali angajați din mediul privat sunt cei care activează în industria producției alimentare. 

La nivelul anului 2018, ultimul pentru care datele sunt complete, în România erau angajați aproximativ 190.000 de persoane în acest domeniu. Datele previzionate pentru anul 2019 indică o valoare aproximativ similară cu o ușoară creștere însă fără a exista schimbări fundamentale.

Principalele capacități de producție alimente ale României sunt grupate în jurul Municipiului București, unde există peste 17 mii de angajați în astfel de infrastructuri, urmat de Prahova cu peste 11 mii angajați și Ilfov cu aproximativ 10 mii.

La polul opus, cele mai puține unități de producție sunt în județele din sudul României si din regiunea de sud-vest unde cu puține excepții există sub 3.500 de angajați / județ.

INFOGRAFIC Necesarul de alimente al populației poate fi acoperit din surse interne

 

viewscnt
Afla mai multe despre
alimente
termene.ro