Inaugurarea va avea loc pe 21 noiembrie, ora 09:00, noua unitate fiind construită pe un teren cu o suprafață totală de 24.000 de metri pătrați.
Magazinul va pune la dispoziția clienților întregul portofoliu de produse și servicii Leroy Merlin, adaptat proiectelor de construcție, renovare și amenajare a locuinței.
Noua unitate va oferi servicii precum debitarea materialelor, configurarea și montajul mobilierului de bucătărie, precum și mixarea vopselelor.
Unul dintre principalele avantaje ale noii locații este zona Drive In, o facilitate unică în orașul Bistrița, care le va permite clienților să încarce mai ușor produsele voluminoase și materialele necesare proiectelor de construcție și renovare.
CITEȘTE ȘI Leroy Merlin anunță planul pentru România. Investește peste 24 milioane euro. Bonus cu acțiuni pentru angajați
Leroy Merlin a consemnat în anul 2025 o cifră de afaceri de 3,73 miliarde de lei, cu 9,2% mai mult față de nivelul atins în 2024, potrivit informațiilor financiare analizate de Profit.ro.
Profitul net al retailerului s-a înjumătățit față de 2024, de la 149,1 milioane de lei la 65,57 milioane de lei.
La sfârșitul anului trecut, datoriile totalizau 902,73 milioane de lei, în creștere cu 14,7% față de 2024.
Creanțele au crescut față de 2024 cu 31,4%, de la 49,2 milioane de lei la 64,6 milioane de lei.
Numărul mediu de salariați a sporit cu 6,8%, la 3.640 persoane.
În cursul anului 2025 rețeaua retailerului a crescut cu trei magazine, două în Capitală și unul la Iași, în urma unor investiții care au totalizat 10,2 milioane de euro.
În România, Leroy Merlin este prezent prin 26 de magazine în 17 orașe - București, Cluj-Napoca, Craiova, Ploiești, Pitești, Brașov, Constanța, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Bacău, Iași, Timișoara, Oradea, Târgoviște, Brăila și Arad - și are o echipă de aproape 3.500 de angajați.
În acest an, rețeaua se va extinde în Bistrița, Brăila și Galați.
Merlin este membră a grupului Adeo, deținut de Asociația Familială Mulliez, care mai deține grupul Auchan, Kiabi, Decathlon, Norauto, Pimkie, Boulanger și altele.
Harta Adeo cuprinde peste 1.000 de magazine situate în 20 de țări ce deservesc 500 de milioane de clienți cu circa 150.000 de angajați.
Asociația Familială Mulliez a fost fondată în 1955 de Gerard Mulliez, al șaptelea cel mai bogat om din Franța, cu o avere estimată la 28 miliarde de euro în 2024 de către revista franceză Challenges.





















