Noile restricții au afectat redresarea Inditex, proprietarul Zara

Noile restricții au afectat redresarea Inditex, proprietarul Zara
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 dec 2020

Inditex a informat că multe dintre magazinele sale sunt închise sau operează cu restricții, în contextul noilor măsuri introduse pentru oprirea răspândirii celui de-al doilea val al pandemiei de coronavirus (COVID-19), care afectează redresarea grupului spaniol, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cele mai afectate sectoare în urma pandemiei au fost industria ospitalității și vânzările cu amănuntul, scrie Agerpres.

Românii investesc tot mai mult ȋn amenajarea locuințelor. Calculul pentru anul viitor CITEȘTE ȘI Românii investesc tot mai mult ȋn amenajarea locuințelor. Calculul pentru anul viitor

Cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din lume a înregistrat un declin de 14% al vânzărilor în perioada august - octombrie 2020, o redresare față de scăderea de 31% în trimestrul precedent. Dar noile restricții introduse în noiembrie au dus la închiderea magazinelor pe principalele piețe din Europa. Compania a precizat că 21% dintre magazinele sale din întreaga lume s-au închis în noiembrie.

Deși multe s-au redeschis în prima săptămână din decembrie, un număr semnificativ de magazine operează cu restricții. Totuși, colecția de toamnă-iarnă a fost bine primită de clienți, iar vânzările online au urcat cu 76% față de anul trecut, a informat Inditex.

Compania a înregistrat în perioada august - octombrie 2020 un profit net de 866 milioane de euro, în linie cu rezultatele din precedentele trei luni, dar încă în scădere cu 26% față de perioada similară din 2019.

Vânzările totale au ajuns la 6,05 miliarde de euro, în linie cu estimările analiștilor.

În următorii trei ani, Inditex va investi anual 900 de milioane de euro pentru a accelera strategia de a se concentra pe magazinele mari din zonele comerciale de prim rang și pe afacerile online, urmând să închidă 1.000 - 1.200 de magazine mai mici în 2020 și 2021.

viewscnt
Afla mai multe despre
zara
inditex