Vânzările Strauss în România au crescut cu 20,5% (+24,6% în lei) după primele nouă luni, la 215 milioane de shekeli (56,5 milioane euro), de la 178 milioane de shekeli în același interval din 2024.
Creșterea vânzărilor în moneda locală se datorează în principal prețurilor de vânzare revizuite și a fost atenuată parțial de o scădere a volumului vânzărilor.
Vânzările companiei au fost afectate negativ și de aprecierea monedei israeliene față de leu, efectul ridicându-se la aproximativ 6 milioane de shekeli (1,58 milioane euro).
În trimestrul al treilea, vânzările Strauss în România au urcat cu 16,2% în ritm anual, până la 86 milioane de shekeli (22,6 milioane euro).
Pentru regiunea Europei Centrale și de Est, care include România, Polonia, Ucraina și Rusia, grupul israelian a raportat vânzări consolidate de 1,3 miliarde de shekeli (342,1 milioane euro) în perioada ianuarie-septembrie, în creștere cu 32,5% față de primele nouă luni din 2024, susținute de majorarea prețurilor și de volume mai mari, în special în Polonia.
Vânzările din Polonia au avansat cu aproape 49%, la 459 milioane de shekeli (120,8 milioane euro), israelienii urcând pe poziția secundă în rândul producătorilor de cafea.
În Ucraina, vânzările diviziei Strauss Coffee au crescut cu 24,4%, la 142 milioane de shekeli (37,4 milioane euro), în timp ce vânzările din Rusia au urcat cu aproape 28%, la 492 milioane de shekeli (129,5 milioane euro).
Divizia Strauss Coffee este activă și în Olanda, Brazilia, Elveția și Germania, generând aproximativ 50% din vânzările consolidate ale grupului.
Per total, vânzările grupului Strauss au crescut cu 12,1% în primele nouă luni, la 9,3 miliarde de shekeli (2,44 miliarde euro). Profitul înainte de taxe a urcat cu 18%, la 554 milioane de shekeli (143,4 milioane euro).
Strauss este al doilea mare jucător din industria alimentară și a băuturilor răcoritoare din Israel, după subsidiara locală a producătorului britanic de înghețată Froneri, având 14 unități de producție și logistice și 5.800 de angajați.
La nivel global, grupul este prezent cu 24 de fabrici în 11 țări, având 17.000 de angajați. Portofoliul Strauss include mărci precum Doncafe, Amigo, Beanz, Totti Caffe, Parra Chocolate, Fort și Strauss Water.
Subsidiara din România, cu aproximativ 240 de angajați, a obținut afaceri de 299,3 milioane de lei (58,8 milioane euro) în 2024, în creștere ușoară de la 298,1 milioane de lei în anul anterior.
Profitul net a scăzut însă, cu aproape 38%, de la 19,2 milioane de lei la 11,9 milioane de lei.
Inițial, compania s-a adresat Curții de Apel București, care a respins cererea în februarie 2023, cu posibilitate de recurs. Ulterior, în urma recursului înaintat de Strauss România, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea ca nefondată.
Și Romania Hypermarche (Cora) - care și-a vândut rețeaua de magazine către Carrefour în 2023 - a pierdut, anul trecut, un litigiu privind anularea unei amenzi de 12,4 milioane de lei. Mai multe detalii AICI.
În afară de Strauss Romania și Romania Hypermarche (Cora), Consiliul Concurenței a mai sancționat Auchan Romania - 36.563.004 lei, Carrefour România - 26.995.645 lei, Quadrant-Amroq Beverages SRL (îmbuteliatorul Pepsi) - 5.984.053 lei, Star Foods EM SRL (divizia Snacks a PepsiCo) - 3.930.920 lei și Nelson Prod SRL (producător și distribuitor de înghețată și lipie libaneză) - 43.113 lei.
Carrefour România a recunoscut fapta, beneficiind astfel de o reducere a amenzii.
Grupul israelian Strauss activează pe piața locală de peste 30 de ani și deține o unitate de producție în București.
În septembrie 2014, Strauss Coffee a finalizat tranzacția prin care a preluat brandul de cafea solubilă Amigo, comercializat în principal în România, de la Cia Iguacu De Café Soluvel, pentru 20 milioane de dolari.















