Retailerii: Amânarea scăderii TVA nu ar fi o surpriză, MFP încă nu ne-a comunicat modalitatea de reducere a TVA

Retailerii: Amânarea scăderii TVA nu ar fi o surpriză, MFP încă nu ne-a comunicat modalitatea de reducere a TVA
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 dec 2016

Declarația președintelui PSD, Liviu Dragnea, privind posibilitatea amânării reducerii TVA în 2017 nu a fost neapărat o surpriză pentru retaileri, având în vedere că Ministerul Finanțelor nu a prezentat nici până acum companiilor modalitatea prin care a fost luată decizia pentru reducerea TVA, a declarat marți, pentru News.ro, directorul executive al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), George Bădescu, precizând că firmele din domeniu erau pregătite pentru toate variantele.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“Am luat în calcul și varianta aceasta, că s-ar putea să nu se întâmple. Nu a venit neapărat ca o surpriză. Și un eveniment a fost și faptul că Ministerul de Finanțe încă nu ne-a comunicat modalitatea prin care s-a redus TVA nici până la ora actuală. Și din acest motiv ne-am gândi la posibilitatea ca acest lucru să nu se mai întâmple. Lumea era pregătită pentru toate variantele. Necomunicându-ne nimic ne-am gândit că nu s-ar mai putea întâmpla”, a declarat directorul executive al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), George Bădescu.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marți că a vorbit la telefon cu premierul Dacian Cioloș, căruia i-a cerut să amâne mai multe măsuri fiscale care, potrivit actualului Cod Fiscal, ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2017.

Omul de afaceri Corneliu Iacobov, condamnat la șapte ani de închisoare pentru prejudicierea Rafo Onești, eliberat condiționat CITEȘTE ȘI Omul de afaceri Corneliu Iacobov, condamnat la șapte ani de închisoare pentru prejudicierea Rafo Onești, eliberat condiționat

PSD intenționează să reducă TVA de la 20% la 18%, dar din 2018, în timp ce eliminarea taxei pe stâlp și a accizei suplimentare pe carburanși ar trebui realizată doar după ce guvernul se asigură că măsura se va reflecta în prețuri și nu în majorarea profiturilor companiilor, susține Dragnea.

Concret, scăderea TVA la 19% de la 1 ianuarie 2017 ar urma să fie anulată, însă șeful PSD promite o scădere și mai mare, la 18%, de la 1 ianuarie 2018.

viewscnt
Afla mai multe despre
tva
retaileri