Retailerul ceh de mobilă și decorațiuni Bonami, afaceri în creștere puternică în România

Retailerul ceh de mobilă și decorațiuni Bonami, afaceri în creștere puternică în România
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 31 oct 2019

Retailerul ceh Bonami, care a intrat pe piața din România în urmă cu trei ani, a înregistrat o creștere de circa 60% a afacerilor pe plan local în primele nouă luni, la circa 6,5 milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Șefii celor mai mari bănci din România vor dezbate cu celebrul economist Nouriel Roubini starea reală a economiei și perspectivele izbucnirii unei noi crize. Te așteptăm la eveniment! Click pentru detalii și înregistrare.

Pe plan internațional, compania estimează că va atinge anul acesta afaceri de 75 milioane de euro, ceea ce reprezintă o creștere totală de 40%.

Bonami țintește, anul viitor, o cifră de afaceri de 10 milioane euro în România, nivel apropiat de cel estimat pentru anul acesta. Spre comparație, în 2018, cifra de afaceri a companiei a fost de circa 4 milioane de euro.

Compania a intrat pe piața locală în octombrie 2016. România a fost a treia piață pe care retailerul online a decis să se lanseze, după Slovacia și Polonia. Anul trecut, compania a intrat și pe piața din Ungaria. Anul acesta, compania a inaugurat în Praga primul său punct de colectare a comenzilor și și-a extins depozitul cu încă 2000 mp, ajungând la 12.000 mp, atât pentru a anticipa sezonul Sărbătorilor de iarnă, cât și datorită stocului în creștere de piese mari de mobilier.

Rețeaua Douglas se extinde în România cu cea mai mare parfumerie CITEȘTE ȘI Rețeaua Douglas se extinde în România cu cea mai mare parfumerie

De la momentul lansării pe plan local, circa 1 milion de clienți s-au înregistrat pe platforma online a companiei.

Bonami comercializează online mobilier, decorațiuni și produse pentru casă, având în portofoliu circa 25.000 de produse.

viewscnt
Afla mai multe despre
bonami
retailer
mobila. home&deco
retailer ceh