Rușii de la VTB Bank acuză Agrokor că a ascuns valoarea datoriilor. Cel mai mare retailer din Balcani are serioase probleme

Rușii de la VTB Bank acuză Agrokor că a ascuns valoarea datoriilor. Cel mai mare retailer din Balcani are serioase probleme

Ivica Todoric, acționarul majoritar și CEO Agrokor

Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 31 mar 2017

Yuri Soloviev, prim vicepreședintele VTB Bank, a doua cea mai mare bancă din Rusia și unul dintre principalii creditori ai retailerului croat Agrokor, a acuzat acționarul majoritar și conducerea grupului că au ascuns parte din datoriile acumulate până în prezent, care se ridică la circa 6 miliarde de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Datoriile Agrokor nu au fost dezvăluite în totalitate în raportările financiare", a spus Soloviev în Moscova, citat de publicația croată Post Online Media.

Potrivit presei ruse, Soloviev i-a acuzat direct pe magnatul croat Ivica Todoric și pe membrii board-ului că ar fi comis nereguli în rapoartele contabile. Todoric deține 95% din Agrokor.

Ministrul de Finanțe al Croației riscă să fie investigat pentru legăturile cu Agrokor, cea mai mare companie de retail din Balcani CITEȘTE ȘI Ministrul de Finanțe al Croației riscă să fie investigat pentru legăturile cu Agrokor, cea mai mare companie de retail din Balcani

Todoric a fondat Agrokor în urmă cu 41 de ani ca un business de familie ce se ocupa cu plantarea și comercializarea florilor. Între timp, Agrokor s-a transformat într-un conglomerat cu activități în sectoarele alimentar, agricultură, IT, energie și servicii, cu afaceri anuale de aproape 6,5 miliarde euro și peste 60.000 de angajați în Croația, Slovenia, Serbia și Bosnia și Herțegovina, cifre care plasează grupul în fruntea clasamentului retailerilor din Balcani.

Datoriile acumulate sunt pe măsură – circa 6 miliarde de euro, o treime dintre acestea fiind către creditorii ruși Sberbank și VTB Bank.

Guvernul croat, care caută soluții pentru a împiedica o eventuală intrare în incapacitate de plată a Agrokor, împreună cu VTB Bank și alți creditori vor semna în această săptămână un acord pentru ca grupul să își poată amâna obligațiile de plată stringente, a spus Soloviev.

"Inițial, amânarea ar trebui să fie pe o perioadă scurtă - o săptămână, sau o lună, nu un an. Schimbări în acționariatul grupului sunt, de asemenea, posibile (după restructurarea datoriilor)", a precizat Soloviev, adăugând că VTB are o expunere de aproximativ 300 milioane euro pe datoria Agrokor.

viewscnt
Afla mai multe despre
agrokor
vtb bank
datorii
nereguli contabile