Compania, cu aproape 2.000 de angajați, a avut în 2024, ultimul an raportat, afaceri de peste un miliard lei (ân scădere ușoară, cu 5%, față de anul precedent) și o pierdere de peste 46 milioane lei (în scădere cu 7%), relevă date analizate de Profit.ro.
Datoriile totale au depășit 970 milioane lei.
Finanțarea este legată de investiții care beneficiază și de fonduri europene nerambursabile, în procesarea superioară a materiilor prime românești, pentru crearea de valoare adaugată în industria agro-alimentară românească.
Această facilitate de credit este una adițională celei încheiate în anul 2022, când CEC Bank a acordat Grupului o linie de credit de 15 milioane de euro, pentru finanțarea activității curente.
AAylex ONE a lansat un parteneriat cu Auchan Retail România și un nou concept de restaurante ce vor fi amplasate în exteriorul hipermarketurilor Auchan.
În luna martie 2022, AAylex ONE a semnat o facilitate de credit sindicalizat, în valoare de 431 milioane lei, coordonată de un sindicat format din cinci bănci, respectiv OTP Bank România, aranjor principal și coordonator, CEC Bank și EximBank, în calitate de aranjori principali, și cu participarea First Bank și International Investment Bank.
AAylex ONE deține fabrici cu o capacitate anuală de peste 100.000 tone de carne.
În anul 1982, Grupul AAylex și-a început existența cu ferma avicolă din Buzău, ulterior acesta fiind dezvoltat și consolidat, prin crearea de facilități noi, achiziționarea anumitor unități de producție precum și dezvoltarea de unități de producție de tip greenfield. În anul 2021 a fost creată corporația agro-alimentară AAylex ONE SA.
Grupul include companii cu activități complementare, cum ar fi AAylex Agro Cooperativa Agricolă, al cărei obiect de activitate este fabricarea de hrană animală, sau AAylex Group LTD, care are ca obiect de activitate comercializarea de produse Cocorico pe piața Regatului Unit.














